Brâncuşi vs Rodin

Am fost ieri la MNAR şi am descoperit o piatră de marmură ce şi-a pierdut demult proprietăţile şi s-a transformat în altceva.

Îmi place cum faţa se confundă parţial cu masa fără formă, jumătate aici şi jumătate dincolo (ce-mi place cuvântul ăsta!.. chiar mai mult decât perete). Mai multe aflăm de la Matei Stircea-Crăciun în articolul "Brâncuşi: muza adormită" din Observator Cultural.

"Un studiu brâncusian, intitulat Somnul (1908), se dorea iniţial o simplă replică la compoziţia omonimă, Somnul, semnată de Rodin (1889-1894). La maestrul francez, chipul fetei, rezemat în palma deschisă, domina masa blocului de marmoră, iar trupul i se afunda în mineral ca într-un nonspaţiu, anume instituit de artist drept metafora însăşi a somnului. Tema imersiei în mineral Brâncuşi o preia şi o modulează, atent să sporească nu atît expresivitatea posturii cât mai ales limpiditatea şi elocvenţa comentariului plastic. Iată, la compoziţia brâncuşiană, axei oblice relativ echivoce, propuse de Rodin, i se substituie axa orizontală, proprie poziţiei fireşti a corpului în timpul somnului. În plus, discipolul elimină atent orice element superfluu – bustului rodinian îi opune reductiv capul feţei – ca pentru a accentua astfel dimensiunea de cerebralitate a visului. Sculptorul respectă atent detalii subtile precum deformarea insesizabilă a buzelor la o faţă culcată pe o parte, dar ratează altele – precum poziţionarea ochiului, parcă prea apropiată aici de planul frunţii şi de sprîncene."

Soy el perro a tus pies que te muerda la costilla

Piero di Cosimo, The Death of Procris

(click pe imagine pentru marirea tabloului)

E o scenă pictată parcă aievea, în planuri care se suprapun.

Primul plan îmi pare foarte realist: sângele izbucneşte din gât ajungând pe braţ, rana de la genunchi e acoperită delicat de vălul semitransparent, faţa lividă a nimfei descrie atât de expresiv durerea, moartea. Trăsăturile ei fine m-au făcut să ghicesc originea sa neomenească dinainte de a afla cine este acest personaj mitologic: soţia lui Cephalus, pe care acesta a ucis-o din greşeală în timp ce era plecat la vânătoare.

În planul din spate un peisaj desprins dintr-un vis se desfăşoară întins şi albastru, îmi inspiră un calm care înghite parcă drama din planul I. Nimic nu poate zdruncina lumea azurie şi detaşată în care navele îşi văd de drumurile lor, păsările planează mute spre mare, câinii se joacă pe mal fără să se uite în spate.

Aş putea jura că dacă pictura ar avea şi sunet, aş auzi pe fundal o pasăre vestind zorii zilei. În orice caz, daca v-a plăcut tabloul vă recomand să nu-l ocoliţi într-o eventuală vizită la National Gallery din Londra. Cine ştie ce vise mai are de povestit...

Carte despre vise

Click pe imagine pentru a o răsfoi. Găsită pe blogul Oanei Dumitrescu.

Dreamer's Eye

A lovely site. Check it out here.

Frida Kalho

For Frida Kalho, dreaming wasn't just something you fancy doing, it was a way of escaping physical or emotional suffering, of expressing her grief through symbols.

Did I say symbols? Actually she was sometimes really "straightforward" in communicating through her work, even shocking. Her paintings weren't that easy to "swallow" and maybe this is what makes her brilliant. Her political orientation is also a source of debates.

The Frida cult (no, really, it is a cult for some!) is also rather famous. It all began when she was seen by her fans in the crematory while her body was burning (not very fun, I know). Some believe she smiled while the flames covered her.

For more info visit

http://www.fridakahlo.it/cult.html

http://www.washingtonmonthly.com/features/2001/0206.mencimer.html

http://www.bobbrooke.com/fridakahlo.htm

The true artist

Somebody once told me that I am a dreamer as if trying to offend me. The truth is few people dare to dream nowadays. Actually I believe that only dreams bring us closer to everything that is real. The world is too complex to be understood only through mathematics: I have a friend who solved difficult math exercises while dreaming.

There are artists who understood the importance of dreaming. Hundertwasser is one of them. His Kunst Haus museum in Wien is brilliant... a reinvented but not less original Gaudi who took architecture to a higher level.

His museum walls ondulate like curtains, the floor ondulates like waves and his work keeps telling you that you simply cannot live with prefabricated, fake laws. He turns to nature just like Gaudi to recreate ignored patterns, he puts lawn on roofs and fills a garden with huge pumpkins and then even gets away with it! And in the end, if he feels his message hasn't really been put forward, he gets naked with a cool chick in any fancy museum of the world and then calls it a "protest". How cool is that?

No major site about this guy on the internet, but there's the Wikipedia link. Thank God for Wikipedia!

http://en.wikipedia.org/wiki/Friedensreich_Hundertwasser