The Science of Sleep

Every man, wherever he goes, is encompassed by a cloud of comforting convictions, which move with him like flies on a summer day. BERTRAND RUSSELL

Nov 16, 2009

Detasare de nume si oameni

Un fel de casa de vacanta prin care s-au perindat de-a lungul timpului toti prietenii mei dragi, stiind ca nici unul nu avea sa ramana acolo nelimitat. Casa cred ca eram eu. Ii urmaream pe toti cu fast forward sau rewind, putand sa calatoresc in timp. V se ratacise undeva. W. O tipa locuise acolo de prima oara, m-am chinuit sa-mi aduc aminte cine era da nu mai stiu, si ea plecase. X si prietenii lui. M-am intors in timp si-l vedeam pe Y razand pe drum cu o prietena, ma intorsesem prea mult in timp si in momentul ala nu ma cunostea inca, eram o straina. Asta imi dadea un sentiment de usurare, parca era totul sters cu buretele si as fi putut s-o iau de la capat. I-am zambit si mi-a zambit inapoi intrigat, ma gandeam la cat de bine-l cunosc, ar face multe acum sa ma stie pentru ca sunt noua in viata lui, dupa ce ma cunoaste devin imediat neinteresanta.

M-am indepartat de el si aveam un drum pustiu in fata, se facuse noapte. Am inceput sa alerg simtindu-ma putin singura, alergand din ce in ce mai repede am inceput sa zbor usor deasupra solului, la inaltime mica. Cu cat dadeam din maini mai tare zburam mai repede. Din sens opus venea un leu-fantoma, se apropia cu viteza si nu-mi era frica, stiam ca nu ma poate atinge, am accelerat si eu si cand a devenit mare si puternic in fata mea, a trecut prin mine. Continuam sa alerg, alt leu se vedea apropiindu-se in departare cand brusc am prins viteza si m-am inaltat. Dintr-o data mi-am orientat privirea in sus spre stele si erau multe, parca numai uitandu-ma la ele eram acolo, absorbita intr-o fascinatie muta, intr-o liniste totala. Zburand asa m-am intalnit cu B si A. A a vazut ca incercam sa zbor si a inceput sa-mi explice de parca era un exercitiu fizic : Andreea, zburatul e usor, uite, si brusc s-a ridicat deasupra mea in aer cu o viteza uimitoare. N-a mai apucat sa-mi explice ce era mai greu decat zburatul ca a venit B si a zis: “Aaaaa pai tu toti oamenii astia i-ai cunoscut pentru ca odata nu ai putut sa te desparti de ei, dar gata, acum lasa-i in urma, sunt trecutul tau. Nu mai conteaza”. Si A a zis “Ce conteaza acum e sa..” si visul s-a oprit, parca era de datoria mea sa continuu. Sa ma detasez si sa merg mai departe, mi-am zis eu trezindu-ma din somn azi noapte.

Oct 22, 2009

Brâncuşi vs Rodin

Am fost ieri la MNAR şi am descoperit o piatră de marmură ce şi-a pierdut demult proprietăţile şi s-a transformat în altceva.


Îmi place cum faţa se confundă parţial cu masa fără formă, jumătate aici şi jumătate dincolo (ce-mi place cuvântul ăsta!.. chiar mai mult decât perete). Mai multe aflăm de la Matei Stircea-Crăciun în articolul "Brâncuşi: muza adormită" din Observator Cultural.


"Un studiu brâncusian, intitulat Somnul (1908), se dorea iniţial o simplă replică la compoziţia omonimă, Somnul, semnată de Rodin (1889-1894). La maestrul francez, chipul fetei, rezemat în palma deschisă, domina masa blocului de marmoră, iar trupul i se afunda în mineral ca într-un nonspaţiu, anume instituit de artist drept metafora însăşi a somnului. Tema imersiei în mineral Brâncuşi o preia şi o modulează, atent să sporească nu atît expresivitatea posturii cât mai ales limpiditatea şi elocvenţa comentariului plastic. Iată, la compoziţia brâncuşiană, axei oblice relativ echivoce, propuse de Rodin, i se substituie axa orizontală, proprie poziţiei fireşti a corpului în timpul somnului. În plus, discipolul elimină atent orice element superfluu – bustului rodinian îi opune reductiv capul feţei – ca pentru a accentua astfel dimensiunea de cerebralitate a visului. Sculptorul respectă atent detalii subtile precum deformarea insesizabilă a buzelor la o faţă culcată pe o parte, dar ratează altele – precum poziţionarea ochiului, parcă prea apropiată aici de planul frunţii şi de sprîncene."


Oct 11, 2009

Cel mai transparent amestec al realităţilor mele

M-am trezit azi la 6 jumătate, dar am mai dormit încă jumătate de oră, programată cu mobilul meu care cântă „It’s a good day” a lui Peggy Lee în fiecare dimineaţă.

În acea jumătate de oră se făcea că eram în centrul Bucureştiului, era dimineaţă şi întuneric precum în timpul real. Mergeam pe stradă împreună cu un grup de prieteni spre locul unde urma să vedem un film, pe drum am cunoscut un individ nou în grup, un fel de intelectual cu aere de superioritate. Am încercat să vorbesc cu el să aflu cu ce se ocupă dar era prea superior, şi atunci l-am lăsat în pace. Când l-am lăsat în pace a început el să vorbească cu mine.

Ajunsă unde trebuia să vedem filmul, m-am aşezat aşteptând pe un scaun într-un hol care dădea în mai multe camere. Intelectualul a scos o revistă în care publicase un articol şi a început să corecteze propriul text, care modificat cu pixul se transforma în text tipărit, fără greşeală.

Am auzit zgomot şi muzică venind din sala din faţa mea, din care a ieşit o prietenă. Înăuntru, un grup de tineri dansa în pereche, „charleston!” am exclamat şi intelectualul a ridicat pentru câteva secunde capul din revista lui şi părea să fie surprins că ştiu asemenea detalii despre dans, mă crezuse mai „limitată”. Eu nu m-am sinchisit de el şi m-am îndreptat spre sala cu muzică. Prietena mea mi-a zis că nu prea e loc înăuntru, dar dacă dansez şi eu odată cu ei şi-mi schimb mereu locul să le las spaţiu e OK.

Am intrat. Muzica se auzea foarte tare şi perechile alunecau pe ritm în jurul meu, mi se părea că i-aş fi încurcat stând oriunde, am dat să ies iar dar toţi păreau bine dispuşi şi nederanjaţi de prezenţa mea acolo, aşa că am rămas. Când s-a terminat melodia au început să joace o piesă de teatru în stânga mea, într-o cameră mică, separată de sală.

În cameră erau două paturi. Într-unul, o tânără stătea acoperită de o plapumă cu mâinile scoase în afară împletind cu două andrele şi fredonând ceva, în al doilea pat era un tânăr care vorbea în spaniolă cu accent argentinian. Avea o barbă albastră şi când a ieşit de sub plapuma lui am văzut că avea straie bisericeşti albastre. S-a ridicat din pat, a trecut pe lângă mine şi a zis: „Ce nu-mi place să joc roluri de băiat rău”. Şi-a pus o glugă pe cap, a înşfăcat o fată şi a ameninţat-o cu un pistol, scoţând un ţipăt brusc şi prelung. Ţipătul era de fapt alarma mea de deşteptare.

Oct 1, 2009

Azi de dimineaţă

Am condus iar maşina alor mei (eu nu conduc, dar în vis conduc în fiecare noapte şi din ce în ce mai bine..de data asta chiar am ieşit pe autostradă). Pentru că era crăciun şi ei nu aveau decât carne de porc, nu aveau şi porcul proaspăt tăiat. Deşi pe mine dacă nu mă îngreţoşează, atunci mă lasă rece aceste aspecte, în vis m-am simţit responsabilă de această situaţie şi m-am dus într-un sat special să cumpăr un porc tăiat.
Am ajuns acolo şi un bărbat vânzător mi-a arătat un porc, potrivit aşa de mare. Mi-a întins apoi un cuţit îngust, lung şi ascuţit, să-l omor eu. M-am îngrozit un pic. El s-a uitat la mine parcă aşa cu dispreţ, şi a înjunghiat el singur porcul. Apoi l-a lăsat să sângereze până când era "curat", l-a băgat într-un sac de plastic şi mi l-a predat mie. Eu voiam să scap cât mai repede de acolo şi să-l duc alor mei, între timp mi se schimbase părerea şi mă întrebam dacă ei o să aprecieze cu adevărat gestul meu.
Apoi ţin minte că nu mai găseam locul unde parcasem maşina, era undeva într-o parcare într-o clădire labirintică.
Interpretarea e simplă. Nu are rost să mai mănânc aici spaţiu. Sau porc.

Sep 15, 2009

George Vasilievici

"25. somnul

dormi degeaba.
visul e la mine."

Mircea Eliade, despre "Cum am descoperit piatra filosofală"

"M-am apucat să scriu într-o duminică; aveam toată ziua şi noaptea libere în faţa mea. Îmi amintesc încă începutul şi sfârşitul povestirii: mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie şi îmi alcătuisem un mic laborator, în pod) şi nu ştiu datorită cărei împrejurări am adormit - dar, evident cititorul nu ştia asta; nu i-o spusesem. Apare un personaj ciudat, care-mi vorbeşte despre Piatra Filosofală, mă asigură că nu e o legendă, că Piatra se poate dobândi dacă cunoşti o anumită formulă. Îmi povesteşte o seamă de operaţii, cu alchimişti celebri, şi-mi propune să refacem împreună experienţa. Nu mă convinsese, dar am acceptat. Străinul amestecă diverse substanţe într-un creuzet, îl pune la foc, apoi presară un praf şi exclamă: Priveşte bine acum! Priveşte!... Într-adevăr, subtanţele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. Emoţionat, fac un gest brusc şi răstorn creuzetul, care cade cu zgomot pe podea. În acea clipă mă trezesc. Eram singur în laborator. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. Pe podea, alături de creuzet, zăcea un bulgăre de aur. De abia când l-am luat în mână mi-am dat seama că era o bucată de pirită, minereu care, aparent, seamănă cu aurul."

Sep 13, 2009

Cu tentă politică... îl punem la "everybody's dreams"

L-am visat. Da. Era Băsescu. Dar nu doar el, ci istoria vieţii lui, pe etape.
Prima etapă era Băsescu-ou-proaspăt-scos-de-găină. Următoarea etapă, Băsescu-ou-proaspăt-scos-de-găină cu o păturică în mini(o)atură ce-l proteja delicat. A treia etapă, deja primarul Bucureştiului. A patra etapă, preşedinte.
Partea proastă e că mai urmau o grămadă de etape şi le-am uitat complet. Adică pentru o noapte viitorul ţării a stat în capul meu şi eu n-am fost în stare să fac nimic să-l schimb. Cine ar putea ghici etape viitoare este binevenit a le posta aici!