Ce ar putea avea în comun un administrator de cimitir, doi pescari, un grup de soldaţi în antrenamente, un bătrân vagabond, un grup de cântăreţi lăutari, o navă românească şi o mănăstire budistă ?
Nu, nu fac parte dintr-un vis de-al meu, sunt cât se poate de reali şi toţi îşi construiesc vieţile în jurul Dunării. Fluviul este mai mult decât o parte din peisaj, este o bucată din ei în care se regăsesc zi după zi.
Personajul pe care se pune cel mai mult accentul în acest film documentar este Joseph Fuchs, administrator de-o viaţă al “ Cimitirului celor fără nume ” din Holden, Austria. Cu el începe filmul şi cu el se termină, închizând cercul poveştilor de pe malurile Dunării.
Fuchs este responsabil de morţii aduşi la mal de râu, aducându-i la cimitir şi îngrijindu-i până când sunt identificaţi de poliţie şi transportaţi spre familiile lor. Dacă cei apropiaţi o doresc, unii dintre ei rămân îngropaţi în cimitir (majoritatea fiind sinucigaşi, nu sunt "primiţi" într-un cimitir normal).
Bătrânului îi place meseria lui şi după găsirea unui cadavru “sărbătoreşte” ruperea de celalte zile monotone cu o bere şi o porţie de crenvuşti. Are multe de povestit dar nu vă voi divulga poveştile, trebuie să le auziţi de la Fuschs însuşi. Vorba lui de duh care merită însă împărtăşită în scris este “Moartea e pe gratis, nu te costă decât viaţa”.
Este un documentar calm ca Dunărea (zgomotul valurilor mici lovindu-se de ţârm sau de bărci este aproape mereu prezent), te transpune în locurile filmate şi în vieţile fiecăruia dintre cei intervievaţi. În acelaşi timp, este şi o creaţie artistică prin calitatea imaginilor care vorbesc mai mult decât personajele, ceva tipic lui Geyrhalter şi de înţeles, având în vedere că regizorul şi-a început cariera ca fotograf.
Presupunând că veţi avea posibilitatea să-l vedeţi, mă opresc aici şi vă las ocazia de a savura singuri fotografia, poveştile şi replicile amuzante sau înduioşătoare din acest film excepţional.
