Îmi place cum faţa se confundă parţial cu masa fără formă, jumătate aici şi jumătate dincolo (ce-mi place cuvântul ăsta!.. chiar mai mult decât perete). Mai multe aflăm de la Matei Stircea-Crăciun în articolul "Brâncuşi: muza adormită" din Observator Cultural. "Un studiu brâncusian, intitulat Somnul (1908), se dorea iniţial o simplă replică la compoziţia omonimă, Somnul, semnată de Rodin (1889-1894). La maestrul francez, chipul fetei, rezemat în palma deschisă, domina masa blocului de marmoră, iar trupul i se afunda în mineral ca într-un nonspaţiu, anume instituit de artist drept metafora însăşi a somnului. Tema imersiei în mineral Brâncuşi o preia şi o modulează, atent să sporească nu atît expresivitatea posturii cât mai ales limpiditatea şi elocvenţa comentariului plastic. Iată, la compoziţia brâncuşiană, axei oblice relativ echivoce, propuse de Rodin, i se substituie axa orizontală, proprie poziţiei fireşti a corpului în timpul somnului. În plus, discipolul elimină atent orice element superfluu – bustului rodinian îi opune reductiv capul feţei – ca pentru a accentua astfel dimensiunea de cerebralitate a visului. Sculptorul respectă atent detalii subtile precum deformarea insesizabilă a buzelor la o faţă culcată pe o parte, dar ratează altele – precum poziţionarea ochiului, parcă prea apropiată aici de planul frunţii şi de sprîncene."

No comments:
Post a Comment