Doi

S-au căsătorit. Fiecare voia atât de mult să pătrundă în lumea celuilalt, încât au făcut un schimb sec de corpuri.

El a vrut să-şi cumpere un căţel pentru zilele în care ea era plecată în delegaţie. Ea şi-a ales o pisică ; atunci când şedinţele lui se prelungeau până mai târziu pisica avea să-l înlocuiască.

Stâpânii lor, de frică să nu neglijeze fiecare animalul celuilalt, şi-au concentrat atenţia în x. Seara el ridica pisica în poală, o mângaia şi îi vorbea, spre indignarea căţelului. Înainte să ajungă el acasă ea scotea câinele la plimbare, deşi pisica miorlaia dezaprobator la fiecare trântire a uşii de la intrare.

În mod constant, fiecare patruped primea trist atenţia persoanei greşite.

Ambele animale au murit în aceeaşi zi, câinele îngropat în coşul lui de rufe murdare, pisica încovrigată pe partea ei caldă de pat.

Fara cuvinte

Fara inima.

Nichita Stanescu

"Sunt atat de fericit astazi,de parca mi-as lua la revedere da la viata

de parca mi-as baga in inima un mar ca sa nu mai bata ci sa stea dracului -

ca sa pot sa ma apropii de tine si sa-ti spun :

- Mai, ti-o fi sete

ia si tu si musca un mar!"

Cine sunt eu?

Adica..omul este determinat 99% sau 100% de grup?

M-am intrebat mereu.. cat din ceea ce suntem este rezultatul raportarii la ceilalti si cat este rezultatul raportarii la noi? Pana la urma, nu tot la exterior te raportezi cand vrei sa afli cine esti in interior? Un paradox, cred eu. Sau cel putin pt mine.

Exemplu: cand vreau sa aflu ce fel de personalitate am, aplic unul din criteriile lui Jung poate, sau ma uit in jur si ma compar cu ceilalti si zic: A! eu sunt ca X mai mult sau ca Y, dar imprumut si ceva din calitatile lui Z etc etc. Si ce este al meu din asta? Combinatia unica de trasaturi pe care tot din afara le imprumut. Si totusi, Nietzsche a zis parca ceva de genul: “exista un numar limitat de combinatii posibile in univers”.

Nouvelle Vague and the truth, in a manner of speaking

In a manner of speaking
I just want to say
That I could never forget the way
You told me everything
By saying nothing
In a manner of speaking
I don't understand
How love in silence becomes reprimand
But the way that i feel about you
Is beyond words
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything
In a manner of speaking
Semantics won't do
In this life that we live we only make do
And the way that we feel
Might have to be sacrificed
So in a manner of speaking
I just want to say
That just like you I should find a way
To tell you everything
By saying nothing.
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything

Teleologie si semiotica in "Waking life"

"When I say "love,"

the sound comes out of my mouth...

and it hits the other person's ear,
travels through this Byzantine conduit in their brain,

you know, through their memories of love or lack of love,

and they register what I'm saying and say yes, they understand.

But how do I know they understand? Because words are inert.

they're just symbols. They're dead, you know?

And so much of our experience is intangible.

So much of what we perceive cannot be expressed. It's unspeakable.

And yet, you know, when we communicate with one another,

and we--

we feel that we have connected,

and we think that we're understood,

I think we have a feeling of almost spiritual communion.

And that feeling might be transient, but I think it's what we live for."