Pauză de râs

Azi lucram la licenţă. Se aude soneria. Mă uit pe vizor răsucind parţial cheia în uşă, la auzul clinchetului metalic un puşti se aşează în faţa uşii rânjind timid. Am crezut că vrea ceva de la mine, dar nu ştiu de ce am deschis oricum, nu-mi place să mă furişez dând impresia că nu e nimeni acasă.

- Tanti, cheia mea merge şi la uşa asta, îmi zice el băgându-şi cheia în broasca uşii mele până la penultimul zimţ. A încercat să împingă mai tare, dar cheia refuza să intre până la capăt.

- E, uite că nu merge totuşi, îi răspund eu. Mulţumesc oricum că te-ai îngrijorat pentru siguranţa mea.

Puştiul se întoarce brusc cu spatele şi intră în apartamentul diametral opus uşii mele. Şi se mai spune că generaţia tânără de azi nu are preocupări practice şi stă toată ziua în faţa calculatorului...