Cu dreptu-n-stangu-n-dreptu

Eram turistă într-un oraş străin, mă rătăcisem şi pierdusem toţi banii pe care-i avusesem la mine. Am ajuns într-o piaţă inconjurată de clădiri înalte şi frumoase, cu ornamente exterioare geometrice şi de-acolo m-am îndreptat spre o intrare de bloc, parcă ştiam unde voiam să ajung.

Am urcat scările spre un apartament unde nimeni nu a fost surprins că am intrat fără să bat la uşă. Ba chiar mi s-a oferit o ceaşcă de ceai şi am început să beau împreună cu toţi ceilalţi, care erau ocupaţi discutând despre un proiect. Ceaiul avea aromă de scorţişoară şi trăiam sentimentul plăcut de a face parte dintr-un grup vesel.

Mi-am dat seama că mai fusesem acolo (poate în vis), unde era o doamnă pe care o cunoşteam de dinainte, era blondă, străină şi-i coordona pe toţi. În casa aia era o atmosferă de relaxare şi dimanism în acelaşi timp, era luminoasă, primitoare şi colorată. Am impresia că toţi lucrau ca jurnalişti, era un fel de şcoală, la care fusesem şi eu demult.

M-am integrat repede în echipă şi au început repede să-mi dea sarcini, dar eu mă simţeam vinovată că nu le dezvăluisem de unde venisem. I-am explicat doamnei blonde că ajunsesem acolo din întâmplare, că mă rătăcisem şi n-aveam nici un ban, că deşi mă pricepeam la ce făceau ei acolo şi mai făcusem şi eu şcoala intrasem la ei la nimereală. I-am zis că nu m-ar fi deranjat însă dacă eram acceptată în continuare în grupul lor.

De fapt şcoala era una privată, iar ei vorbeau în portugheză, am realizat brusc. Nu ştiu cum comunicasem până atunci cu ei, dar problema asta s-a ivit dintr-o dată şi doamna blondă nu ştia dacă puteam să rămân, urma să discute cu superiorii săi.

Între timp eu m-am dus la căminul de studenţi şi acolo aveam o prietenă, o tipă veselă, relaxată şi sigură pe ea, urma cursuri de aviaţie în cadrul şcolii, pe lângă cele normale.

Am intrat cu ea într-o clădire, o căutam pe o a doua colegă. Trebuia neapărat să o găsim. Tipa m-a condus pe nişte scări în sus, şi apoi am început să coborâm alt set de scări, care parcă nu se mai terminau, şi ea comenta "Uite până unde mă trimite şi fata asta!". Îmi povestise pe drum ce supărată fusese când a aflat că părinţii voiau s-o trimtă la internat şi la şcoala aia. Şi că acel curs de aviaţie o făcuse să-şi schimbe perspectiva, îî plăcea mult (mă şi gândeam în vis că firea ei de om hotărât şi relaxat se potrivea profesiei de aviator).

Când am ajuns la cel mai de jos etaj eu am scos capul pe un geam, de la care se vedea o curte interioară şi o altă fereastră. Sub geam, spre stânga, era un mic pervaz pe care eu am pus piciorul stâng şi am sărit pe o platformă, lângă celălalt geam, trebuia să merg până la capăt în căutarea celei de-a doua tipe.

Dintr-o dată, mi-au dispărut şi curiozitatea şi dorinţa de a o găsi. Am vrut să mă întorc, m-am uitat în jos şi am văzut un grădinar care se uita la mine cu o faţă antipatică şi plictisită. Am întins mâna spre o bară de lângă primul geam, la el stătea aviatoarea cu mâinile întinse, încurajându-mă să urc. Nu am reuşit, mi-era foarte frică. Explicaţia, care mie mi se părea foarte logică, era că e mai uşor să urci sau să cobori spre dreapta decât spre stânga. Ciudat, pentru că în vis am putut să cobor cu stângul şi nu mai puteam să urc cu dreptul, exact invers, dar în vis aviatoarea mi-a dat dreptate şi m-am simţit înţeleasă.

L-am strigat pe grădinar care mi-a răspuns vesel, mi-a aprobat la rîndul lui teoria dreptului (ca Alice în Ţara Minunilor, totul pe dos...) şi m-a încurajat să sar jos, pe geamul de lângă mine. Am sărit şi jos m-a prins el.

Am vorbit o vreme şi mi-a zis că e din Republica Moldova, crezusem că e catalan. Atât mai ţin minte.