Arta Viselor

Ce ne spun visele

2012-01-24T01:55:00.000-08:00

Cam tarziu, dar poate ajunge cineva, cred ca o sa fie foarte interesant.

Interpretare vise la Serendipity!

Jurnal de vise repetitive

2011-09-26T08:35:00.001-07:00

Aş putea face un jurnal de vise voluminos despre apartamentul în care locuiesc. Stau aici de cînd m-am născut şi… adevarul e că nu am fost niciodată mulţumită de cum arată.

De aceea poate, visez des că este revopsit sau renovat, sau şi mai rău demolat în întregime şi reconstruit. Într-o noapte a fost reconstruit tot cartierul şi in locul lui au apărut blocuri cu o arhitectură de influenţă interbelică, sau altă dată blocuri moderne cu faţade frumoase de sticlă. Am mai visat ca-i dispar blocului meu scările interioare şi nu mai am cum să ajung la etajul meu sau să cobor de la el.

Un alt vis frecvent: apartamentul meu are uşi secrete, care de cele mai multe ori sunt în balcon. Într-un vis balconul ducea spre un labirint de camere, cu fiecare uşă deschisă erau mai frumoase şi mai apropiate de ce sunt eu şi ce-mi place mie. Ultima cameră era o sală înaltă cu o colecţie veche de tablouri şi un scaun modern din lemn, mâncat pe alocuri de carii, ştiam că eu creasem acel scaun. Camera asta dădea într-o terasă plină cu studenţi şi tineri interesanţi care discutau relaxaţi, pe fundal se auzea muzică de jazz.

Ultima oară tatăl meu a dărâmat un perete şi mi-a lărgit camera. Spaţiul camerei vechi era mic, jos şi claustrofobic. Însă camera lărgită avea ferestre mari, era luminoasă şi plină de mobilă şi obiecte vechi şi foarte frumoase.

Cred ca ar fi un jurnal de vise interesant, se spune că propria casă reprezintă în vise propria persoană şi modul în care ne vedem casa este modul în care ne percepem pe noi înşine. În cazul meu, un haos total, ha ha!

Exemple de vise şi explicarea viselor

2011-08-17T01:23:00.000-07:00

Cel mai des întâlnite exemple de vise reflectă mecanisme de apărare ale minţii noastre împotriva unor frustrări sau a unor situaţii neplăcute din viaţa cotidiană.

Sec dar adevărat. În acelaşi timp, eu continuu să cred că visele uneori ne conectează cu o parte din noi altfel neaccesibilă, care nu ţine neapărat de psihic.

Oricare ar fi explicaţia, am gasit o carte online gratuită (sau aproape gratuită) care oferă în linii mari nişte piste şi idei de interpretare a viselor. Cred ca e un punct excelent de pornire pentru studierea mai în detaliu a fenomenului. Exemplele de vise detaliate şi explicate sunt de asemenea de folos pentru cei care au avut vise similare.

Deşi e de la Dormeo care în mod normal produce saltele (hahaha!), sper sa va fie de folos!

De la Andhra

2010-02-03T02:12:00.001-08:00

Pământul la putere!

2009-11-29T11:57:00.000-08:00

Dacă Pământul ar fi inteligent, oare cu ce ochi ne-ar privi? La asta meditam acum câteva zile, ascultând un prieten entuziasmat de romanul lui Stanislaw Lem : “Solaris e o planetă ce reacţionează în mod inteligent şi trimite oaspeţi oamenilor care o vizitează”. Ce fel de monstru ne-ar trimite nouă planeta noastră pentru a ne arăta cum ne-am purtat în ultimul mileniu?

Solaris din cartea lui Lem este o planetă ciudată, acoperită în întregime de un ocean ce-şi schimbă singur forma şi culoarea. Când membrii echipajului rus venit s-o cerceteze o bombardau cu raze pentru a-i observa reacţia, planeta le trimitea personaje desprinse din trecutul lor sau al cunoscuţilor, sosii ale unor fiinţe care le-au marcat viaţa.

De bombardat noi am “bombardat” destul. De la revoluţia industrială încoace, nimic n-a mai fost la fel pe Pământ. O sticlă de plastic se degradează în DOAR 450 de ani, spun statisticile. Alte statistici ne povestesc cum se pierd în fiecare zi 32.000 de hectare de pădure tropicală, împreună cu sute de specii rare de plante şi animale care nu vor mai exista datorită nouă. Iar temperatura globală ar putea creşte cu şase grade Celsius în următorii 90 de ani.

Am impresia că noi, ca rasă, ne purtăm precum copiii răsfăţaţi care văd ceva nou şi spun „e al meu!”. De aceea am reţinut ce a zis doctorul Snaut în varianta „Solaris”a lui Tarkovsky: „Noi nu vrem alte lumi; vrem o oglindă. Căutăm contactul şi nu o să-l realizăm niciodată. Suntem în situaţia stupidă a unui om ce face eforturi pentru scopuri de care se teme şi pe care nu le doreşte de fapt. Omul are nevoie de om!”. Noi trebuie să fim zgâlţâiţi puţin, altfel ne întoarcem toţi cu ochii în calculator şi ne vedem mai departe de lucru fără să schimbăm nimic.

Scenariul meu pentru ce aş avea de comunicat dacă aş fi Pământul, este simplu. Aş face întuneric total pentru o săptămână, suficient cât sa înţeleagă toţi că nu e de glumă. Iar apoi le-aş trimite de pe orbită (poluată, săraca, şi ea, cu reziduuri de la sateliţi) un personaj cu puteri supranaturale care să se plimbe în lume cu mesajul Pământului: un filmuleţ cu noi peste 200 de ani. Sigur va fi mai mult decât convingător. Şi regulile pentru a schimba acest viitor, atât individuale cât şi valabile internaţional. Câteva exemple: reciclare obligatorie prin lege, o colaborare mai bună între ţările defavorizate şi cele bogate în resurse, găsirea unor noi surse de energie, educarea mai serioasă a tinerilor.

Acest personaj ar trebui să semene cu noi dar să aibă şi ceva în plus, precum Yoda, maestrul Jedi din Star Wars. Astfel oamenii nu se vor speria prea tare, dar vor înţelege că e cineva de care trebuie să se teamă. Pentru a-i asigura pe toţi că vorbeşte serios, Yoda le-ar povesti cum Pământul îşi poate modifica orbita precum Solaris şi eventual migra către o galaxie mai ospitalieră, descotorosindu-se de noi ca de nişte purici care au fost lăsaţi prea mult să pişte.

Detasare de nume si oameni

2009-11-16T06:56:00.000-08:00

Un fel de casa de vacanta prin care s-au perindat de-a lungul timpului toti prietenii mei dragi, stiind ca nici unul nu avea sa ramana acolo nelimitat. Casa cred ca eram eu. Ii urmaream pe toti cu fast forward sau rewind, putand sa calatoresc in timp. V se ratacise undeva. W. O tipa locuise acolo de prima oara, m-am chinuit sa-mi aduc aminte cine era da nu mai stiu, si ea plecase. X si prietenii lui. M-am intors in timp si-l vedeam pe Y razand pe drum cu o prietena, ma intorsesem prea mult in timp si in momentul ala nu ma cunostea inca, eram o straina. Asta imi dadea un sentiment de usurare, parca era totul sters cu buretele si as fi putut s-o iau de la capat. I-am zambit si mi-a zambit inapoi intrigat, ma gandeam la cat de bine-l cunosc, ar face multe acum sa ma stie pentru ca sunt noua in viata lui, dupa ce ma cunoaste devin imediat neinteresanta.

M-am indepartat de el si aveam un drum pustiu in fata, se facuse noapte. Am inceput sa alerg simtindu-ma putin singura, alergand din ce in ce mai repede am inceput sa zbor usor deasupra solului, la inaltime mica. Cu cat dadeam din maini mai tare zburam mai repede. Din sens opus venea un leu-fantoma, se apropia cu viteza si nu-mi era frica, stiam ca nu ma poate atinge, am accelerat si eu si cand a devenit mare si puternic in fata mea, a trecut prin mine. Continuam sa alerg, alt leu se vedea apropiindu-se in departare cand brusc am prins viteza si m-am inaltat. Dintr-o data mi-am orientat privirea in sus spre stele si erau multe, parca numai uitandu-ma la ele eram acolo, absorbita intr-o fascinatie muta, intr-o liniste totala. Zburand asa m-am intalnit cu B si A. A a vazut ca incercam sa zbor si a inceput sa-mi explice de parca era un exercitiu fizic : Andreea, zburatul e usor, uite, si brusc s-a ridicat deasupra mea in aer cu o viteza uimitoare. N-a mai apucat sa-mi explice ce era mai greu decat zburatul ca a venit B si a zis: “Aaaaa pai tu toti oamenii astia i-ai cunoscut pentru ca odata nu ai putut sa te desparti de ei, dar gata, acum lasa-i in urma, sunt trecutul tau. Nu mai conteaza”. Si A a zis “Ce conteaza acum e sa..” si visul s-a oprit, parca era de datoria mea sa continuu. Sa ma detasez si sa merg mai departe, mi-am zis eu trezindu-ma din somn azi noapte.

Brâncuşi vs Rodin

2009-10-22T01:12:00.000-07:00

Am fost ieri la MNAR şi am descoperit o piatră de marmură ce şi-a pierdut demult proprietăţile şi s-a transformat în altceva.

Îmi place cum faţa se confundă parţial cu masa fără formă, jumătate aici şi jumătate dincolo (ce-mi place cuvântul ăsta!.. chiar mai mult decât perete). Mai multe aflăm de la Matei Stircea-Crăciun în articolul "Brâncuşi: muza adormită" din Observator Cultural.

"Un studiu brâncusian, intitulat Somnul (1908), se dorea iniţial o simplă replică la compoziţia omonimă, Somnul, semnată de Rodin (1889-1894). La maestrul francez, chipul fetei, rezemat în palma deschisă, domina masa blocului de marmoră, iar trupul i se afunda în mineral ca într-un nonspaţiu, anume instituit de artist drept metafora însăşi a somnului. Tema imersiei în mineral Brâncuşi o preia şi o modulează, atent să sporească nu atît expresivitatea posturii cât mai ales limpiditatea şi elocvenţa comentariului plastic. Iată, la compoziţia brâncuşiană, axei oblice relativ echivoce, propuse de Rodin, i se substituie axa orizontală, proprie poziţiei fireşti a corpului în timpul somnului. În plus, discipolul elimină atent orice element superfluu – bustului rodinian îi opune reductiv capul feţei – ca pentru a accentua astfel dimensiunea de cerebralitate a visului. Sculptorul respectă atent detalii subtile precum deformarea insesizabilă a buzelor la o faţă culcată pe o parte, dar ratează altele – precum poziţionarea ochiului, parcă prea apropiată aici de planul frunţii şi de sprîncene."

Cel mai transparent amestec al realităţilor mele

2009-10-11T23:00:00.000-07:00

M-am trezit azi la 6 jumătate, dar am mai dormit încă jumătate de oră, programată cu mobilul meu care cântă „It’s a good day” a lui Peggy Lee în fiecare dimineaţă.

În acea jumătate de oră se făcea că eram în centrul Bucureştiului, era dimineaţă şi întuneric precum în timpul real. Mergeam pe stradă împreună cu un grup de prieteni spre locul unde urma să vedem un film, pe drum am cunoscut un individ nou în grup, un fel de intelectual cu aere de superioritate. Am încercat să vorbesc cu el să aflu cu ce se ocupă dar era prea superior, şi atunci l-am lăsat în pace. Când l-am lăsat în pace a început el să vorbească cu mine.

Ajunsă unde trebuia să vedem filmul, m-am aşezat aşteptând pe un scaun într-un hol care dădea în mai multe camere. Intelectualul a scos o revistă în care publicase un articol şi a început să corecteze propriul text, care modificat cu pixul se transforma în text tipărit, fără greşeală.

Am auzit zgomot şi muzică venind din sala din faţa mea, din care a ieşit o prietenă. Înăuntru, un grup de tineri dansa în pereche, „charleston!” am exclamat şi intelectualul a ridicat pentru câteva secunde capul din revista lui şi părea să fie surprins că ştiu asemenea detalii despre dans, mă crezuse mai „limitată”. Eu nu m-am sinchisit de el şi m-am îndreptat spre sala cu muzică. Prietena mea mi-a zis că nu prea e loc înăuntru, dar dacă dansez şi eu odată cu ei şi-mi schimb mereu locul să le las spaţiu e OK.

Am intrat. Muzica se auzea foarte tare şi perechile alunecau pe ritm în jurul meu, mi se părea că i-aş fi încurcat stând oriunde, am dat să ies iar dar toţi păreau bine dispuşi şi nederanjaţi de prezenţa mea acolo, aşa că am rămas. Când s-a terminat melodia au început să joace o piesă de teatru în stânga mea, într-o cameră mică, separată de sală.

În cameră erau două paturi. Într-unul, o tânără stătea acoperită de o plapumă cu mâinile scoase în afară împletind cu două andrele şi fredonând ceva, în al doilea pat era un tânăr care vorbea în spaniolă cu accent argentinian. Avea o barbă albastră şi când a ieşit de sub plapuma lui am văzut că avea straie bisericeşti albastre. S-a ridicat din pat, a trecut pe lângă mine şi a zis: „Ce nu-mi place să joc roluri de băiat rău”. Şi-a pus o glugă pe cap, a înşfăcat o fată şi a ameninţat-o cu un pistol, scoţând un ţipăt brusc şi prelung. Ţipătul era de fapt alarma mea de deşteptare.

Azi de dimineaţă

2009-10-01T00:28:00.000-07:00

Am condus iar maşina alor mei (eu nu conduc, dar în vis conduc în fiecare noapte şi din ce în ce mai bine..de data asta chiar am ieşit pe autostradă). Pentru că era crăciun şi ei nu aveau decât carne de porc, nu aveau şi porcul proaspăt tăiat. Deşi pe mine dacă nu mă îngreţoşează, atunci mă lasă rece aceste aspecte, în vis m-am simţit responsabilă de această situaţie şi m-am dus într-un sat special să cumpăr un porc tăiat.

Am ajuns acolo şi un bărbat vânzător mi-a arătat un porc, potrivit aşa de mare. Mi-a întins apoi un cuţit îngust, lung şi ascuţit, să-l omor eu. M-am îngrozit un pic. El s-a uitat la mine parcă aşa cu dispreţ, şi a înjunghiat el singur porcul. Apoi l-a lăsat să sângereze până când era "curat", l-a băgat într-un sac de plastic şi mi l-a predat mie. Eu voiam să scap cât mai repede de acolo şi să-l duc alor mei, între timp mi se schimbase părerea şi mă întrebam dacă ei o să aprecieze cu adevărat gestul meu.

Apoi ţin minte că nu mai găseam locul unde parcasem maşina, era undeva într-o parcare într-o clădire labirintică.

Interpretarea e simplă. Nu are rost să mai mănânc aici spaţiu. Sau porc.

George Vasilievici

2009-09-15T02:11:00.000-07:00

"25. somnul

dormi degeaba.
visul e la mine."

Mircea Eliade, despre "Cum am descoperit piatra filosofală"

2009-09-15T01:36:00.000-07:00

"M-am apucat să scriu într-o duminică; aveam toată ziua şi noaptea libere în faţa mea. Îmi amintesc încă începutul şi sfârşitul povestirii: mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie şi îmi alcătuisem un mic laborator, în pod) şi nu ştiu datorită cărei împrejurări am adormit - dar, evident cititorul nu ştia asta; nu i-o spusesem. Apare un personaj ciudat, care-mi vorbeşte despre Piatra Filosofală, mă asigură că nu e o legendă, că Piatra se poate dobândi dacă cunoşti o anumită formulă. Îmi povesteşte o seamă de operaţii, cu alchimişti celebri, şi-mi propune să refacem împreună experienţa. Nu mă convinsese, dar am acceptat. Străinul amestecă diverse substanţe într-un creuzet, îl pune la foc, apoi presară un praf şi exclamă: Priveşte bine acum! Priveşte!... Într-adevăr, subtanţele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. Emoţionat, fac un gest brusc şi răstorn creuzetul, care cade cu zgomot pe podea. În acea clipă mă trezesc. Eram singur în laborator. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. Pe podea, alături de creuzet, zăcea un bulgăre de aur. De abia când l-am luat în mână mi-am dat seama că era o bucată de pirită, minereu care, aparent, seamănă cu aurul."

Cu tentă politică... îl punem la "everybody's dreams"

2009-09-13T14:25:00.000-07:00

L-am visat. Da. Era Băsescu. Dar nu doar el, ci istoria vieţii lui, pe etape.

Prima etapă era Băsescu-ou-proaspăt-scos-de-găină. Următoarea etapă, Băsescu-ou-proaspăt-scos-de-găină cu o păturică în mini(o)atură ce-l proteja delicat. A treia etapă, deja primarul Bucureştiului. A patra etapă, preşedinte.

Partea proastă e că mai urmau o grămadă de etape şi le-am uitat complet. Adică pentru o noapte viitorul ţării a stat în capul meu şi eu n-am fost în stare să fac nimic să-l schimb. Cine ar putea ghici etape viitoare este binevenit a le posta aici!

De ce am zâmbit înainte să adorm

2009-08-05T13:18:00.000-07:00

Pai povestea vine aşa.

În seara asta reciteam o carte. Şi citind eu am dat de un fragment uitat, care demult nu avea nici o semnificaţie. Dar acum, da. Pentru că am un vis vechi nepostat aici şi notat undeva într-o agendă:

"El alerga pe câmp şi mă ţinea de mâini, eu râdeam în hohote şi zburam în aer deasupra lui. Pâmânt, oameni privindu-ne fără să înţeleagă, crengi de copaci pe care îi evitam la limită zburând pe lângă ei, iarba, cerul care părea umplut de o lumină interioară."

Iar în carte zice:
"Din când în când, în decursul rarelor noastre ieşiri din scorbură, alergam cu Zenobia pe câmp, ca să ne dezmorţim; de fapt eu alergam pentru că ea zbura, lipită de umărul meu."

Şi dacă aş zice că înţeleg scena descrisă de Naum, m-aş înşela. De-aia îl şi iubesc.

Concurs!

2009-07-26T14:27:00.000-07:00

Avem următoarele cuvinte: Vamă, voce, rechin, nude, fad, roabă, emană, bodegă, fan, cotă, tare, eunuc, cute, zlut, ziar, rid, est, densă, şiş, scalp, crai, slip.

Şi mai avem două poveşti, destul de diferite.

Povestea 1:
"Slipul de Vamă se decolorase în cei şapte ani de purtare, dar ce mai conta, se întorcea unde avusese parte de cea mai tare distracţie. Sutienul era pierdut de mult, l-a lăsat plutind în mare într-o zi când s-a hotărât brusc să facă topless. Cauza era tipul de la mal, prea drăguţ şi prea nudist ca să îl ignore: trebuia să facă repede ceva ca să aibă “lucruri” în comun (la figurat, desigur). Până în ziua aia tipele nude întinse la soare îi provocau greaţă, iar bărbaţii dezbrăcaţi la plajă îi păreau ca nişte rechini la pândă. Dar el emana un soi de rafinament înnăscut într-ale nudismului, era ca un crai de curtea veche, citea relaxat un ziar şi privea femeile care-i treceau prin faţă coborând uşor paginile din când în când, dezvăluindu-şi părul lung şi blond. S-a dus direct la el, apa părea mai densă în timp ce ieşea din mare. L-a invitat la o bere cu o voce moale şi el a răspuns că este fan vin alb. “Aş fi roaba ta dacă m-ai lăsa, dar merge şi un vin”, s-a gândit ea. Pe drum o fetiţă i-a spus “You-re a zlut” într-o engleză stricată, holbându-se la sânii ei. Mama fetiţei era dezbrăcată. Au intrat într-o bodegă, unde se simţea un miros fad de mici. Vinul a fost mai tare decât crezuse, iar cutele de la colţurile ochilor lui deveneau din ce în ce mai puţin vizibile. Şi eunuc să fi fost, tot n-ar fi observat. El îi vorbea, dar ea nu auzea prea multe, putea la fel de bine să spună “ce picioare frumoase ai” sau “la est de cota zero am găsit un şiş”. A doua zi s-a trezit pe plajă lângă un tip ras în cap, scalpul îi strălucea în soare ca un bec şi avea riduri adânci pe faţă. Părul dispăruse în aceeaşi noapte, în urma unui pariu câştigat de ea. De atunci, de fiecare dată când vede pe stradă un bărbat cu părul lung care pare superb, şi-l imaginează fără el şi-i trece. "

Povestea 2:
"Aceasta nu e o poveste.ci pur si simplu lucruri care se perinda printr-un loc marginas al mintii mele,o vama a ceva-urilor nude care reusesc sa treaca prin materia densa a imaginatiei si sa capete voce pe cutele hartiei.e,de fapt,un dans al cuvintelor,in care imi permit sa asez o bodega ce emana un iz tare de uitare,alaturi de un biet rid de pe scalpul unui batran care a fost,poate,odinioara un crai.le conving apoi,fad,sa-mi dea voie sa le plimb in roaba trasa de un eunuc,un biet zlut care mai trece uneori prin dreptul pleoapelor mele si se asigura ca sunt bine trase,ca nu cumva sa creasca cota chipurilor citite pe minut.sau a ziarelor pe care un suvoi le ridica tocmai inspre estul emisferei stangi,in care au lasat,nepasatoare,infipt un sis(un cutit).suvoiul se ineaca odata cu ultima pata de grafit lasata,asta."

Toi cei care ghicesc care este a mea au un premiu surpriza de la mine. Parol!

Am nevoie de o vacanta (sau mai multe)

2009-07-05T06:40:00.000-07:00

Mă uitam la nişte ghiocei plantaţi într-o grădină, şi eu eram unul din ei. Dar la un moment dat am plantat un nou ghiocel şi m-am translatat din cel vechi în el, m-am apropiat cu privirea de floarea mică până când m-a absorbit brusc. Atunci mi-am dat seama că m-am mutat de fapt nu numai dintr-un ghiocel în altul, ci şi în corpul altei persoane. Ceea ce mă angoasa foarte tare, nu era ceva ce-mi dorisem.

M-am dus la Iuliana şi mi-a zis că asta se întâmplă pentru că sunt foarte stresată şi mi-a arătat un desen cu un punct care trasa la infinit un cerc. Am întrerupt-o şi am zis că punctul acela sunt eu probabil şi aşa nu mi se vor împlini niciodată planurile. Ea mi-a zis că nu, di-mpotrivă, mi se vor împlini toate, pe rând. M-am trezit.

Post edit: mi s-a confirmat, am nevoie nu doar de o vacanţă, ci de o evadare permanentă.

Pauză de râs

2009-06-25T05:16:00.000-07:00

Azi lucram la licenţă. Se aude soneria. Mă uit pe vizor răsucind parţial cheia în uşă, la auzul clinchetului metalic un puşti se aşează în faţa uşii rânjind timid. Am crezut că vrea ceva de la mine, dar nu ştiu de ce am deschis oricum, nu-mi place să mă furişez dând impresia că nu e nimeni acasă.

- Tanti, cheia mea merge şi la uşa asta, îmi zice el băgându-şi cheia în broasca uşii mele până la penultimul zimţ. A încercat să împingă mai tare, dar cheia refuza să intre până la capăt.

- E, uite că nu merge totuşi, îi răspund eu. Mulţumesc oricum că te-ai îngrijorat pentru siguranţa mea.

Puştiul se întoarce brusc cu spatele şi intră în apartamentul diametral opus uşii mele. Şi se mai spune că generaţia tânără de azi nu are preocupări practice şi stă toată ziua în faţa calculatorului...

Aproape

2009-06-15T13:31:00.000-07:00

Un curent catifelat circulă pe suprafaţa pielii ca benzina pe apă, în luciri multicolore. Dacă pun degetul, se împrăştie totul şi stric opera de artă.

Soy el perro a tus pies que te muerda la costilla

2009-05-17T10:32:00.000-07:00

Despre cum fabrici vise pe hartie

2009-05-06T08:14:00.000-07:00

“1 noiembrie 2008. Am terminat prima versiune a cărţii, ceea ce înseamnă că mai trebuie să rescriu totul. Se trece la calculator. Corectez şi trec aşa luni în şir. Dacă sunt mulţumit de material, mai corectez încă, dacă sunt foarte mulţumit de material, încă mai corectez. Dacă sunt fericit, intru la bănuieli. Dacă socotesc că am atins ce urmăream, trece totul la maşină şi se publică. Din acel moment, nu-mi mai aparţine şi încep să uit.

După ce-am uitat totul, începe lunga aşteptare a cărţii următoare. Va veni, nu va veni? Până acum a venit. Frica că nu vine, spaima că m-am secătuit, am răzuit fundul cratiţei, s-a terminat. Şi întrebarea: dacă s-a terminat, ce-o să mă fac? Cum o să trăiesc fără vocile astea, fără nevoia asta ciudată care de la vârsta de 7 sau 8 ani este raţiunea mea şi rostul meu în viaţă. Nu m-am gândit niciodată sa public, s-a întâmplat pur şi simplu, ce m-a interesat era să scriu. Aveam o încredere oarbă în geniul meu. Ani în şir înţelegând: încă n-am găsit, încă n-am găsit, înţelegând că toţi erau mai buni decât mine, şi totuşi având certitudinea că sunt şi mai bun decât ei toţi.

De unde vine certitudinea asta ? Simţeam forţa, habar n-aveam cum s-o apuc. Mi-au trebuit secole. Nu-i destul, ai obligaţia să mergi mai departe. Şi chiar dacă mi-aş pierde pielea în lupta asta, trebuie să merg. Dacă-mi pierd picioarele, continuu cu cioturile. Daca nu am cioturi, continuu cu unghiile, daca nu am unghii continuu cu dinţii. Nu vreau să dau lecţii, nu vreau să arăt nimic, nu vreau să acuz cu nimic. Ce mă procupă e doar să ating miezul miezului şi să luminez totul, până orbesc de atâta lumină. Şi odată orb, mă opresc şi merg să mă culc. S-a încheiat călătoria, şi cea a cititorului totodată. Nu ne mai trebuie nimic.”

Antonio Lobo Antunes

Sunt fan morcovi

2009-05-04T08:54:00.000-07:00

Paginile şuieră în râsete şi îngână aroma distantă a-roma distantă a-roma distantă a-roma distantă a-roma distantă a-

Pentru cei absenti

2009-04-28T12:47:00.000-07:00

Ne miscam in cercuri care contin cercuri care contin cercuri care se intersecteaza in cercuri si daca ni se face rau si ametim, "tant pis", ne rotim in continuare din inertie si voma traseaza pe jos cercuri, pana ne trece greata picioarele vor desena tot cercuri, ne cresc ramuri din piept si suiera in aer cercuri, obosim si fumam o tigara si vom expira rotocoale de fum, rotunde sau in spirale.

Trasez un cerc din varful degetului mare de la picior in loc sa zic da, iar copilul va sta ghemuit in burta mea ca o sfera perfecta imposibil de spart:

Cand voi putea sa tac si sa ma opresc din rotirea infinita, o sa ma asez pe nisip si o sa-mi intind un brat in jurul meu ca o latura de compas. O sa creez un cerc pe care-l contin si care ma contine, disparand pe masura ce conturul devinde clar.

Vis macabru 2

2009-03-30T00:31:00.001-07:00

Eram într-un supermarket cu mai mulţi prieteni, printre care şi prietenul meu (din vis), într-un oraş lângă mare, prin luna mai-iunie, în faţa clădirii erau nişte tufişuri de iasomie (florile mele preferate) care miroseau foarte frumos.

Dintr-o dată un val a lovit clădirea şi fiind de sticlă, a început să se prăbuşească şi s-a umplut cu apă. Noi eram la ultimul etaj, am alunecat plutind pe apa în care erau cioburi de sticlă până la parter, şi am reuşit să ne salvăm.

Prietenul meu era însă foarte rănit şi afectat emoţional, se simţea aşa de slăbit încât nu îşi mai dădea nici o şansă şi s-a hotărât să moară. Deşi se ţinea pe picioare, îl însoţeam coborând scările spre locul lui de înmormântare. Mi se părea o idee absolut groaznică şi cumva simţeam că aveam să mă sufoc şi eu cu el şi că aveam să simt şi eu agonia lui dinainte de a muri cu adevărat, dar eram lângă el şi-i respectam dorinţa.

Coborând scările cineva mi-a distras atenţia şi el a plecat singur spre mormântul lui, care era în spatele blocului meu. Când am ajuns şi eu în sfârşit acolo, în spatele blocului meu era un lac pe care l-am ocolit până la ceremonia care avea loc lângă.

Surprinzător, nu era un mormânt în care urma să fie el înmormântat, ci un puţ foarte adânc cu apă îngheţată. Mama lui, îmbrăcată în negru, plângea lângă el şi-l încuraja, iar el stătea agăţat de marginea puţului şi arăta foarte slăbit. Era absurd, o ceremonie a sărbătoririi unei sinucideri acceptate.

Dintr-o dată, s-a desprins de margine şi s-a dus la fund. În curând însă s-a ridicat şi se vedea că întindea mâinile la suprafaţă ca să se salveze. Cineva de lângă puţ a băgat o mână în apă. El s-a întins spre ea dar n-a ajuns, s-a scufundat şi apoi brusc a apucat mâna întinsă, ieşind din apă.

Eu am alergat la el şi l-am luat în braţe, îmbrăţişându-l să-i dau din căldura mea. Corpul lui nu era aşa de rece, iar el era renăscut, foarte fericit. Mama lui râdea la mine şi-mi zicea că îmi dă răgaz să mai stau lângă el, şi apoi îl va îmbrăţişa la rândul ei. Simţeam în ea recunoştinţa faţă de mine, parcă se înţelegea că el pentru mine se răzgândise, nicidecum pentru viaţa lui.

M-am trezit.

Dacă vă plac filmele de groază

2009-03-28T08:07:00.000-07:00

Azi noapte m-am uitat în vis la un film. Altfel nu-mi explic modul indiferent în care mă raportam la ceea ce urmează să vă povestesc, aşa cum te raportezi la o serie de imagini mişcătoare ce construiesc o poveste străină de tine. Nu am simţit decât o părere de rău şi o abstractă simpatie faţă de tânărul personaj din film, care-mi părea foarte atrăgător şi „genul meu”, deşi nu-l cunoşteam personal.

Povestea începe cu o serie de fotografii care mi se arătau cu o melodie veselă pe fundal, o relatare foto fără comentarii a unei zile fericite din viaţa tânărului.. să-l numim Matei. În toate pozele Matei apare în prim-plan cu o faţă de om fericit, undeva într-un parc la un râu cu familia lui, care e numeroasă. Ultima poză este iarăşi centrată pe el, dar în planul din spate îi stau aliniate verişoarele adolescente (aşa credeam în vis), toate îmbrăcate în rochiţe din tul alb, ca nişte mirese.

După ce dispare poza asta începe o scenă şocantă. Cadavrul lui Matei pluteşte pe acelaşi râu cu faţa în sus, se aud doar valurile liniştite ale apei, în rest nimic. Se face un prim plan pe faţa lui lividă, inexpresiv de calmă şi frumoasă, care nu trădează nici o explicaţie despre cum a ajuns Matei acolo.

Apoi urmează o serie de alternări între scena filmării feţei lui Matei care pluteşte pe râu şi imaginea lui din parc lângă verişoarele sale, ca în filmele moderne unde se alternează scene din perspective multiple. Rostul acestei tehnici pare să fie exprimarea mută a unei întrebări, cum a ajuns acest tânăr plin de viaţă să plutească mort pe râul lângă care doar cu o zi în urmă fusese atât de fericit? Ar fi putut să se sinucidă?

Răspunsul vine în scena următoare, ce relatează moartea lui Matei. E adus de bunăvoie la râu de către alte rude, nişte bărbaţi pe care îi percepeam întunecaţi, la haine, la culoarea pielii, nu mai ştiu. El îi cunoştea şi avea încredere în ei. L-au legat de mâini şi l-au băgat în râu, obligându-l să se ţină singur la suprafaţă.

Deşi se vedea că îi era foarte greu, Matei înota cu o doză incredibilă de energie, m-am gândit în vis că trebuie să iubească mult viaţa dacă luptă atâta. L-au făcut cumva să se grăbească înotând, dar văzând că tot nu se lăsa bătut l-au adus la mal unde l-au omorât în bătaie, după care i-au aruncat corpul înapoi în râu.

Fascinant este că rudele lui nu ştiau asta. Eu, fiind simplu spectator, aveam acces la toate imaginile, dar ei nu ştiau nimic şi se întrebau cum putuse să moară, majoritatea crezând că s-a sinucis.

O singură persoană apropiată lui, o soră sau prietenă, nu a putut să creadă asta. „Filmul” se termină cu cea mai impresionantă scenă, în care această fată îi priveşte o poză mai veche. Durerea ei de a-l pierde şi sentimentul că nu-l mai poate avea fizic lângă ea se materializează în imaginea din poză, care pe zi ce trece se modifică precum corpul neînsufleţit al lui Matei.

Eu o privesc cumva cu fast forward şi treptat faţa lui devine din ce în ce mai osoasă şi mai deformată, transformându-se ca cea a unui cadavru. Nu mai aştept să văd ce devine până la sfârşit, cumva pun singură final filmului.. şi trec la următorul vis.

Pentru mine a fost mai degrabă un vis Interesant decât un coşmar. Ştiu că pare macabru, dar până la urmă nu e decât un film :)

Cand plouă visez chestii Interesante

2009-03-24T23:48:00.000-07:00

Aveam într-un dulap puse deoparte marunţişuri adunate de mine de-a lungul timpului, jurnale, obiecte mici pe care le-am pastrat ca amintire din diverse locuri.

Erau acolo şi mai multe perechi de pantofi roşii cu toc, făcuţi în întregime din lemn. Păreau pantofi de păpuşi, aveau mai multe mărimi. Am realizat brusc că una din perechi ar putea chiar să-mi vină, pentru că am piciorul foarte mic, port 36. Am inceput să caut prin gramada de pantofi unii cu numarul ăsta, în mod surprinzător toţi aveau mărimea trecută pe talpă.

Am găsit o pereche chiar 36 şi între timp se transformaseră în pantofi de piele, numai talpa rămăsese de lemn. Erau drăguţi şi sexi aşa, îmi veneau bine şi mă făceau să mă simt cumva mai atrăgătoare. Mama a venit lângă mine şi mi-a zis că nu prea sunt de calitate şi nu o să mă ţină mult, dar eu nu am băgat-o în seamă. Eram prea fericită pentru descoperirea făcută, o pereche de pantofi frumoşi de păpuşă care să-mi vină chiar mie. Poate că şi eu eram o păpuşă..

Pentru cui îi place să viseze prea mult

2009-03-17T04:22:00.000-07:00

În partea cealaltă

2009-03-16T01:37:00.000-07:00

- Unde mergem în seara asta?
- Te duc la mare!
- Pe bune?
A luat-o de mână şi s-au urcat în tramvai; coborând la a cincea staţie au străbătut un părculeţ şi s-au aşezat apoi la mal. Au stat acolo până dimineaţa, fumând în tăcere; deşi erau împreună fiecare trăia în minţi şi lumi diferite.
Camil s-a ridicat în picioare, a făcut un pas în spate şi a călcat în gol. Flup!, golul l-a absorbit instant şi Camil parcă era un şurub pe care cineva îl răsucea de cap în jos, la fiecare rotire completă cobora şi mai adânc în interior.
L-au trezit valurile, se zice că dacă asculţi ceva ritmat ţi se întrerupe somnul. Era culcat pe spate, o mână îi amorţise sub el. Alexandra fuma doi paşi mai încolo. „Dă şi mie”, i-a şoptit. Ea a tras cu sete o ultimă dată, s-a ridicat cu ochii întredeschişi şi i-a întins. Camil a apucat cu mâna amorţită, o durere a început să-i ţipe în braţ, „taci fă!” îi venea să-i zică dar nu-l asculta nimeni, nici măcar Alexandra.
I s-a făcut greaţă şi a început să vomite o substanţă aurie, probabil din cauza muzicii Santogold care-i urla în cap, era chiar mai puternică decât ţipătul din braţ.
Alexandra se întreba cum ajunsese la mare. Răsărea soarele şi ceaţa îi intra în urechi, roşie şi densă. Pescăruşi îi fremătau deasupra capului şi apa era netedă şi limpede, vedea prin ea până în partea cealaltă.
S-a ridicat şi a început să-l caute. Îl simţea undeva departe, indiferent. „Lasă că vezi tu, Camile”.
S-a hotărât să-şi ia rămas bun de la el, de la toţi cei care o duruseră vreodată. I-a chemat la ţărm şi stăteau aliniaţi în picioare, cu zâmbete calde şi mâinile întinse pe jumătate.
- Nu-mi plac sânii tăi, a zis primul râzând. Alexandra l-a sărutat în colţul gurii.
- M-ai lăsat singur la petrecere, i-a surâs al doilea, i-a strâns mâna şi l-a bătut prieteneşte pe umăr.
- Nu te-am putut ierta, a şoptit următorul. Ea s-a uitat în altă parte şi i-a inventat un cântec de consolare, părea să se simtă mai bine după.
Ultimul era Camil. Tăcea, au tăcut amândoi.
S-a urcat la bord. Aluneca încet departe de mal, mirosul de sare o adormea. A făcut un ultim efort să privească înapoi spre grupul de bărbaţi care continuau să zâmbească în semn de rămas bun, doar Camil dispăruse.
„Deci asta vrei, asta vreţi toţi. Distanţa asta nenorocită”.
Ambulanţa gonea înainte. În urma ei lăsa dâre de apă şi un miros de Lacul Morii, acel iz de baltă, gunoaie, tutun umed, banane scofâlcite. Iar în dimineaţa aia mirosea a ciocolată.

Aceleaşi frustrări

2009-03-16T01:21:00.000-07:00

Eram iar la mare. Mă plimbam pe plajă fericită când am ajuns într-un şantier de construcţii. Ca în jocurile pe calculator, fără să-mi dau seama încep să urc un bloc mare tapetat cu nisip, crezând că era de fapt plaja. Un muncitor a rânjit la mine ironic şi mi-a zis: “Ce, ai impresia că eşti în vacanţă aici?. Se pare că lucram şi eu cu ei.

Se construia un bloc imens, chiar pe plajă. Un grup de oameni fusese ales pentru a se urca în vârf să testeze cât de sigur e. Am intrat şi eu în echipa aia. Cumva ştiam, ştiau toţi că e foarte periculos ce urma să facem şi ca puteam să cădem de acolo. Am urcat totuşi, se pare că nu aveam de ales.

Ajunsă sus am descoperit că era un curent extraordinar care te trăgea afară din clădire, iar noi trebuia să ieşim pe rând pe acoperiş să verificăm dacă rezistăm acolo sau cădem. Aveam un sentiment foarte neplăcut de nesiguranţă, eram la o înălţime ameţitoare. Au urcat, au ţipat şi au căzut toţi în afară de mine, nu mai ştiu cum dar ştiu că a fost din întâmplare.

M-am orientat spre o scară exterioară şi am coborât încet, treaptă după treaptă, până jos. Acolo am realizat că trebuie să mă întorc repede acasă, părinţii erau probabil îngrijoraţi. Iar părinţii.. cred că au mare influenţă asupra inconştientului meu dacă îi visez mereu aşa de severi. În fine, de data asta chiar i-am înfruntat cumva. Le-am zis că aş putea rămâne acolo peste noapte (să dorm pe plajă..mmm), s-au scandalizat, dar parcă încet încet începeau să accepte ideea.

Si totuşi, m-am urcat pe motocicleta mea şi am pornit-o spre casă. Încercam să calculez dacă îmi ajung banii de benzină şi dacă la viteza la care mergeam aveam să ajung acasă în timp util, nu ştiam să apreciez cât de repede mergeam. Mi-era un pic frică, nu ştiam să conduc, o făceam mai mult instinctiv.

E interesant că atunci când m-am trezit mai târziu decât planificasem nu mi-a părut rău, aveam sentimentul că trăisem în vis ceva ce meritase timpul pierdut. Mi-ar fi plăcut să ştiu ce.

De ce să mai mergem şi la dentist

2009-03-12T04:53:00.000-07:00

Piero di Cosimo, The Death of Procris

2009-03-02T06:35:00.000-08:00

(click pe imagine pentru marirea tabloului)

E o scenă pictată parcă aievea, în planuri care se suprapun.

Primul plan îmi pare foarte realist: sângele izbucneşte din gât ajungând pe braţ, rana de la genunchi e acoperită delicat de vălul semitransparent, faţa lividă a nimfei descrie atât de expresiv durerea, moartea. Trăsăturile ei fine m-au făcut să ghicesc originea sa neomenească dinainte de a afla cine este acest personaj mitologic: soţia lui Cephalus, pe care acesta a ucis-o din greşeală în timp ce era plecat la vânătoare.

În planul din spate un peisaj desprins dintr-un vis se desfăşoară întins şi albastru, îmi inspiră un calm care înghite parcă drama din planul I. Nimic nu poate zdruncina lumea azurie şi detaşată în care navele îşi văd de drumurile lor, păsările planează mute spre mare, câinii se joacă pe mal fără să se uite în spate.

Aş putea jura că dacă pictura ar avea şi sunet, aş auzi pe fundal o pasăre vestind zorii zilei. În orice caz, daca v-a plăcut tabloul vă recomand să nu-l ocoliţi într-o eventuală vizită la National Gallery din Londra. Cine ştie ce vise mai are de povestit...

We all love her stories

2009-03-01T08:31:00.000-08:00

I had a dream

Crispy crispy Benjamin Franklin came over

Baby-sat all four of my kids

Then in my dream

I told the doctor off

He said if you don't want to do it

then you don't have to do it

He said the truth is

You'll be okay, anyway

Then in my dream

Crispy crispy Benjamin Franklin and the doctor

Went and had a talk with my boss

Something about insurance policies

They kept the door closed at all times

I couldnt hear or see

When they came out they said

You'll be okay, anyway

And I smiled cause I'd known it all along.

No thank you no thank you no thank you no thank you

I don't have to pay for this shit

I couldn't afford chemo like I couldn't afford a limo

and on any given day I'd rather ride a limousine

"Washed Ashore", Nikolaus Geyrhalter

2009-02-25T07:31:00.000-08:00

Ce ar putea avea în comun un administrator de cimitir, doi pescari, un grup de soldaţi în antrenamente, un bătrân vagabond, un grup de cântăreţi lăutari, o navă românească şi o mănăstire budistă ?

Nu, nu fac parte dintr-un vis de-al meu, sunt cât se poate de reali şi toţi îşi construiesc vieţile în jurul Dunării. Fluviul este mai mult decât o parte din peisaj, este o bucată din ei în care se regăsesc zi după zi.

Personajul pe care se pune cel mai mult accentul în acest film documentar este Joseph Fuchs, administrator de-o viaţă al “ Cimitirului celor fără nume ” din Holden, Austria. Cu el începe filmul şi cu el se termină, închizând cercul poveştilor de pe malurile Dunării.

Fuchs este responsabil de morţii aduşi la mal de râu, aducându-i la cimitir şi îngrijindu-i până când sunt identificaţi de poliţie şi transportaţi spre familiile lor. Dacă cei apropiaţi o doresc, unii dintre ei rămân îngropaţi în cimitir (majoritatea fiind sinucigaşi, nu sunt "primiţi" într-un cimitir normal).

Bătrânului îi place meseria lui şi după găsirea unui cadavru “sărbătoreşte” ruperea de celalte zile monotone cu o bere şi o porţie de crenvuşti. Are multe de povestit dar nu vă voi divulga poveştile, trebuie să le auziţi de la Fuschs însuşi. Vorba lui de duh care merită însă împărtăşită în scris este “Moartea e pe gratis, nu te costă decât viaţa”.

Este un documentar calm ca Dunărea (zgomotul valurilor mici lovindu-se de ţârm sau de bărci este aproape mereu prezent), te transpune în locurile filmate şi în vieţile fiecăruia dintre cei intervievaţi. În acelaşi timp, este şi o creaţie artistică prin calitatea imaginilor care vorbesc mai mult decât personajele, ceva tipic lui Geyrhalter şi de înţeles, având în vedere că regizorul şi-a început cariera ca fotograf.

Presupunând că veţi avea posibilitatea să-l vedeţi, mă opresc aici şi vă las ocazia de a savura singuri fotografia, poveştile şi replicile amuzante sau înduioşătoare din acest film excepţional.

Nasturele

2009-02-24T04:25:00.000-08:00

În Bucureşti, un turist se poate recunoaşte după felul în care merge pe stradă uitându-se mereu în sus, cu mâinile împreunate la spate. Şi ea preferă stilul ăsta, chiar dacă merge zilnic pe aceeaşi alee descoperă detalii noi la fiecare plimbare. Iar cerul e mereu altfel, deci merită să priveşti din când în când în sus.

În dimineaţa aceea însă forţa de greutate era mai mare decât oricând, trăgând privirea ei spre griul trotuarului, gunoaiele din colţuri dosite de stradă, pantofi de lac perfect lustruiţi, cizme murdare ale muncitorilor de lângă un şantier.

Tot uitându-se în jos a descoperit lângă un semafor o bancnotă de 5 lei. Aplecându-se după ea, mai încolo a zărit un nasture. A lăsat bancnota unde era (avea şanse mai mari să-şi găsească repede un stăpân), a ridicat nasturele şi l-a studiat foarte atent. Era maro cu nervuri negre, absolut banal.

A băgat nasturele în portofel şi a continuat drumul. Oamenii care treceau pe lângă ea priveau înainte, prin ea, prin nasturi şi haine şi lenjerie intimă, prin clădirile din spatele ei. Dar ea nu-i vedea, încerca să găsească ritmuri noi în cadenţele paşilor grăbiţi ce păreau să se confunde într-o singură melodie monotonă, tam-ta-ta-tam.

A ajuns la Piaţa Romană şi a început să traverseze spre ASE. Cum nu privea decât în jos, a urmat picioarele celor din jurul ei, care treceau pe roşu. Un trabant a frânat brusc, avea bara din faţă mânjită de noroi. Şoferul i-a strigat ceva, probabil o înjurătură, ea a trecut strada şi s-a oprit în staţia de autobuz.

După ce trei-patru autobuze s-au perindat prin faţa ei şi mai mulţi au îmbrâncit-o făcându-şi loc să urce sau să coboare din ele, şi-a ridicat în sfârşit privirea.

Era el, cu aceeaşi greutate de a privi mai sus de picioare. S-au uitat unul în ochii celuilalt, apoi el a întins mâna spre părul ei roşcat ce-i ieşea de sub pălărie. Ea a observat că el nu se pieptănase în dimineaţa aia şi că avea pe obraz o urmă de ţesătură: iar adormise pe canapea în sufragerie.

S-au îndreptat împreună spre casa de bilete. „Unul vă rog”, a zis el. S-a scotocit în buzunarul de la blugi, nu avea decât 1 leu 20. S-a întors spre ea zâmbind. Ea şi-a scos portofelul din geantă şi cu două degete i-a întins nasturele maro.

Personajul principal era deja destul de speriat. A trecut dintr-o mână în alta şi stând suspendat în aer a auzit un „Hai domle, dă-mi odată banii!”. Un ochi l-a studiat cu pupila mărită şi străbătând văzduhul cu un şuierat pe care numai el îl putea auzi a fost depus pe o tejghea rece.

De acolo a fost ridicat iar în aer, analizat atent de un alt ochi şi aşezat lângă o mânecă maro ca şi el, ce avea la margine o aţă descusută. Nasturele nu s-a supărat apoi când a fost aruncat în buzunarul hainei. Era prea fericit că revenise acasă şi nu mai era o bucată anonimă din Bucureşti.

Blogul anului 2009, în topul meu

2009-02-20T05:26:00.000-08:00

Uite că mai sunt oameni care mişcă în Bucureştiul ăsta amorţit. Şi când îi găsesc, mi se luminează toată ziua.

Despre cineva care dă fursecuri pe gratis şi inventează jocuri ca să ajungi la ele:

http://www.furseculmecanic.blogspot.com/.

S-a şi scris despre el, click aici.

Serenade the dawn

2009-02-19T00:11:00.000-08:00

De dimineaţă m-a trezit un idiot cu apeluri la care răspundeam şi nu zicea nimic, ca apoi să sune iar. Până mi-am închis telefonul eram chiar enervată. Aproape că mă trezisem, dar cum asta nu e niciodată o piedică în calea somnului meu, am adormit la loc.

Am visat că m-au dus ai mei în excursie într-un fel de sat de pescari sau ceva de genul asta. Era undeva unde se vărsa Dunărea în mare. Stăteam într-o clădire mare de "turişti familişti". Era neagră şi conţinea apartamente pentru grupuri mari. De la fereastră se vedea o curte interioară ca un fel de punct de scurgere a apei care intra de undeva. Era murdară, neagră, plină de gunoaie. Mă fascina, dar mai mult mă fascina ce-aş fi putut găsi afară.

Am ieşit cumva, nu ştiu cum mi-au dat ai mei voie. Mergeam pe un drum prăfuit, când am dat de un râu care în depărtare se vărsa în mare. Era superb, un albastru intens, curgea repede şi spumos şi deasupra lui se fremătau în aer pescăruşi. Uitându-mă apoi în dreapta am văzut Dunărea. La gura de vărsare în mare avea un baraj îngust de stânci, diverşi oameni stăteau cocoţaţi pe ele şi admirau marea, probabil. Eu n-o vedeam. M-am îndreptat într-acolo dar pe drum am dat de un negru baştinaş care medita lângă o tavă cu mâncare de-a locului. Erau nişte legume şi plante exotice, necunoscute. El tăia cu grijă cu un cuţit câte o bucată din ele şi o mânca încet.

Eram departe de ai mei, dar le auzeam vocile peste tot în jurul meu, mă criticau şi erau îngrijoraţi pentru mine. Poate erau în bucătărie cât visam eu şi-i auzeam din vis. L-am întrebat pe băştinaş care este guava. Mi-a arătat cu degetul o chestie maro încolăcită ca un melc. Am întrebat dacă pot să mănânc. Mi-a dat cuţitul. Am studiat mai atent "fructul"şi mi-am dat seama că era de fapt un şoarece mort încovrigat. M-am uitat strâmbându-mă la el, dar el a insistat să mănânc şi-mi dădea de înţeles că nu vrea să facă glume pe seama mea. Comunicam doar prin semne.

Am crestat o bucată din şoarece. Am luat-o în mână. Tot nu-mi venea să gust din ea. I-am tăiat la o parte pielea. Am făcut o mingiuţă din ce rămăsese, era moale şi gelatinoasă.

Acum vine partea interesantă. M-am dedublat, ca şi cum voiam să mă protejez de un eventual gust rău. O parte din mine pregătise bucata de şoarece, cealaltă avea să o guste. Eu eram, desigur, în corpul care o pregătise şi mă priveam pe mine cealaltă, care urma să mănânce. Eram deci trei persoane. Eu cealaltă am gustat şi am zis că e chiar bun dând fericită din cap. Băştinaşul a început să râdă şi a luat şi el o bucată. Atunci am luat şi eu, cea din urmă. Avea un gust puţin fad, dar nu era rău.

M-am trezit. Fulgii topiţi pe jumătate făceau un zgomot plăcut când în cădere se loveau de pervaz, un ritm care mă îmbia la somn mai mult. Dar gata!

Cât de adormit eşti?

2009-02-17T05:06:00.000-08:00

Apasă aici sa afli.

Kerouac, visul zilei

2009-02-17T01:15:00.000-08:00

La pagina 17 scrie:

"În DENVER ACUM... visez că intru într-un magazin şi mă întâlnesc cu Joe Gavota şi cu Joe Melis ca să-i trag una în puloverul lui gros şi el nu e uimit deloc de parcă s-ar fi ştiut că eram prin preajmă şi de fapt Gavota (care mi-a adus mingea de fotbal din 38 de la meciul lui Lawrence) nici măcar nu-şi ridică privirea către mine... iar ei sunt nepăsători dar parcă ar fi conştienţi, iar eu mă simt vinovat şi aiurea dintr-un anume motiv... la un dezmăţ în stil mare, după drăgosteli într-un pat cu şipci de lemn într-o cameră alăturată (cred că într-o casă pe un drum de ţărână, aceeaşi dragoste perfectă cu o soţie viitoare pe care am visat-o acum multă vreme, cu o claritate perfectă)... noi, dragostea şi cu mine, fata cu trupul frumos şi roşiatic mă scoate din minţi, stăm pe podea, se presupune că dragostea noastră e un secret, ea se cuibăreşte în braţele mele, eu îi spun: "Nu aici, ţi se pare?" (totul se petrece în Australia!) şi că Edna are un râs de clopoţel şi se aruncă înainte şi înapoi cu curul ei mic şi drăguţ fără chiloţi goală puşcă cu droguri şi aşa mai departe la petrecerea unde se văd femei geloase dansând cu bărbaţi cărora nu le pasă... într-un fel sau altul... sau un pretendent gelos la bucătăria din spate...drumul de ţărână de la Arabul Înfăşurat în Giulgiu şi de la liceu după-amiaza înserată şi aurie când mama mi-a cumpărat o bâtă de baseball iar Gavota şi Melis (din echipa de fotbal de la Liceul din Lowell) erau de faţă..."

Aiuristic

2009-02-17T00:33:00.000-08:00

Am visat în acelaşi timp pe naşa mea şi pe finul meu. Ha ha ha!

Amândoi aveau ceva de reproşat. Naşa, că nu mi-am făcut unghiile de ceva timp şi nu se cade, nu e frumos. Finul meu mă rugase să caut pe internet ce se poate face când sărbătoreşti o zi de nume, venea ziua lui în curând (îl cheamă Andrei, dar nu mi-am dat seama în vis că era şi ziua mea). Logic, a venit ziua lui şi eu uitasem. M-a certat şi mi-a dat juma de oră să caut, timp în care a plecat din cameră cu invitaţii lui. Eu trebuia să mă şi spăl pe cap.

Am încercat să intru pe internet. Aveam un monitor nou de calculator, plat şi super mare. Mă enerva. Tastatura era şi ea mult mai mare, cât monitorul. Avea nişte butoane imense cu mai multe litere pe un buton, nu reuşeam să mă descurc să caut informaţiile cerute. Mă gândeam uite ce porcărie, e un monitor mai bun decât cel dinainte, şi tastatura mai performantă, dar eu le vreau înapoi pe cele vechi, nu totul ţine de preţ.

Ce lumină frumoasă în visele Cristinei Andrieş!

2009-02-12T10:00:00.000-08:00

"Un vis, jumătate scris din amintirea somnului, înainte să mă uit pe fereastră (nu, nu sunt superstiţioasă, dar îmi place ideea), jumătate pus pe hârtie cu ochii deschişi şi sufletul însetat:

Probabil că mirosul de ceai se strecurase şi în camera noastră, pentru că ţi-am auzit paşii leneşi lunecând spre mine...Şi parcă mi-ai atins părul; şi parcă m-ai întrebat ce fac. Şi parcă mi-am arcuit spatele când ţi-ai alergat unghiile pe el. Dar nu mai ştiu, zău... eram atentă la vecinii care stăteau nemişcaţi în geamul de vis-a-vis; sau poate că erau două manechine într-o vitrină.

Poate că stăm la parter. Sau poate că numai tu stai la parter şi de asta sunt eu mai aproape de nori.

Nu ştiu, zău... Dar m-am întors cu ochi imenşi, te-am sărutat lacom şi te-am strivit de perete. În câteva secunde nu mai existau secrete, îţi uneam aluniţele cu linii imaginare până când le transformam în galaxii care, însă, păleau în umbra Căii Lactee a pielii tale.

Şi, vai, mi-ai ţinut capul în mâinile tale tocite şi ai sorbit din mine ca dintr-un pocal. Şi, vai, am uitat să stingem lumina, iar umbrele noastre se amestecau cu varul pereţilor, cusute de porii prin care inspiram fericire.

Iar acum stau la geam. Miroase a ceai de iasomie şi uşa e deschisă."

Mai multe aici.

River Street

2009-02-09T01:22:00.000-08:00

Nu, nu este vorba de vreo denumire de stradă. În visul meu, era o stradă-râu, pe care se putea merge cu maşinile şi pe jos, însă de fapt suprafaţa era lichidă. Mergeai pe ea şi dacă voiai puteai şi înota.

Asta am făcut eu cu o prietena, ne-am aruncat în apă şi înotam cu capul la "suprafaţă" în strada pe care treceau maşini şi camioane, ne cam aruncau praf în faţă dar ne plăcea prea mult să înotăm ca să ne pese prea tare.

De fapt, să înoţi pe strada aia era interzis, nu ştiu de ce. În fine, un tip de pe stradă vine la Cătălina (tipa cu care înotam) şi-i zice:

- Auzi, care-i faza cu Dumnezeu? Ce-i acordaţi toţi atâta importanţă?

Cătălina răspunde:

- Ştii de ce? E un sfânt (nu mai ţin minte cum îl chema) care zice: Rabelais? un limitat, Picasso? habar n-are, Rubens? mare geniu şi el..

Poveste din vis

2009-02-01T05:11:00.000-08:00

"În alt vis pe care mi-l amintesc, un înger (sau un diavol, nu sunt chiar sigur care din ei) a venit la un om şi i-a spus că atât timp cât nu va iubi nici o fiinţă omenească, atât timp cât nu va fi înclinat niciodată să simtă cea mai mică umbră de tandreţe faţă de soţie sau copil, faţă de cunoştinţe şi rude, faţă de străini sau faţă de prieteni, atât timp va reuşi în viaţă şi va prospera în afacerile sale, atât timp îi vor merge bine toate afacerile şi în fiecare zi va deveni tot mai bogat, mai mare şi mai puternic. Dar dacă va lăsa vreodată să-i pătrundă în inimă un singur gând bun pentru vreo fiinţă, în acea clipă toate planurile şi schemele sale se vor prăbuşi şi din acea clipă numele său va fi dispreţuit de oameni şi fi-va apoi uitat.

Omul păstră aceste cuvinte ca pe o comoară, căci este un om ambiţios, iar bogăţia, faima şi puterea sunt pentru el cele mai dulci lucruri din lume. O femeie îl iubeşte şi moare însetată după o privire afectuoasă din partea lui; paşi de copii îi pătrund în viaţă şi se strecoară din nou afară din ea; vechi feţe dispar, altele noi vin şi pleacă.

Dar niciodată în acest timp o atingere prietenoasă a mâinii sale nu coboară asupra vreunei fiinţe; de pe buzele sale nu iese niciodată un singur gând binevoitor. Şi tot ce face soarta îl favorizează.

Anii trec şi îi rămâne un singur lucru de care i-ar putea fi teamă - faţa mică, plină de dor a unei fetiţe. Copilul îl iubeşte, aşa cum îl iubise şi femeia cu mult timp în urmă, iar ochii ei îl urmăresc cu o privire mereu căutătoare şi fierbinte. Dar el strânge din dinţi şi îi întoarce spatele.

Faţa fetiţei devine străvezie, iar într-o zi e anunţat la masa de comandă a multiplelor sale întreprinderi că e pe moarte. El vine şi stă în picioare lângă pat, iar ochii copilulului de deschid şi se întorc spre el şi, pe măsură ce el se apropie tot mai mult, mânuţele ei se întind spre el, implorându-l în tăcere. Dar faţa bărbatului nu se schimbă nici acum, iar micuţele braţe cad fără putere înapoi pe cuvertura în dezordine, iar ochii plini de dor devin ficşi; o femeie păşeşte uşor înainte şi îi închide pleoapele, iar bărbatul se întoarce la planurile şi proiectele sale.

Dar noaptea, când marea casă e tăcută, el se furişează în camera unde copilul încă mai stă întins şi dă la o parte cearşaful alb şi aspru.

- Moartă, e moartă, murmură el. Apoi ridică micul corp mort în braţele sale şi sărută buzele şi obrajii reci, ca şi mânuţele reci, ţapene.

Şi în acest timp povestea mea devine imposibilă, căci visez că fetiţa moartă zace permanent sub cearşaf în acea cameră tăcută, că faţa ei mică nu se schimbă niciodată şi nici membrele sale nu se descompun. Aceasta mă face să rămân uluit o clipă, dar curând uit să mă mir, căci atunci când Zâna Viselor ne spune poveşti suntem doar asemeni copiilor mici: stăm în jurul ei cu ochii deschişi, crezând totul, deşi minunându-ne că astfel de lucruri pot exista.

În fiecare noapte, când toţi din casă dorm, uşa acelei camere se deschide fără zgomot, iar omul intră şi o închide în urma lui. În fiecare noapte el trage la o parte cearşaful alb şi ia în braţe micul trup mort; şi în orele nopţii păşeşte încoace şi încolo, ţinându-l strâns la piept, sărutându-l şi cântându-i încet ca o mamă, copilaşului adormit.

Când prima rază a răsăritului pătrunde în cameră, el pune copilul mort din nou jos, netezeşte cearşaful deasupra lui şi se furişează afară.

Şi el reuşeşte să prospere în toate lucrurile; în fiecare zi devine tot mai bogat, mai mare şi mai puternic."

Ce visează Alexandru Filimon

2009-02-01T03:51:00.000-08:00

"Am visat foarte alb negru si intamplarile si decorurile erau un fel de Hitchcock meets Kafka.

Ma uitam la un moment dat pe fereastra apartamentului in care am crescut si o catea isi nascuse puii intr-o carcasa uscata de vita pe care mai apoi au inceput s-o ciuguleasca vrabiile, certandu-se intre ele, impreuna cu un fazan foarte elegant.

Dup-aia mergeam cu masina pe un drum de tara sa ajung la colegul meu de camera acasa si dupa ce am ajuns unde credeam eu ca ar locui am intrat intr-o piata de legume si fructe (unde se vindeau mai mult pepeni si dovlecei si tuturor le era lene sa faca piramide) care se prelungea cu niste blocuri lipite unele de altele care formau o curte interioara cu o piata si mai mica, destul de goala, cu antichitati si alte maruntisuri. Si dupa ce am dat de cateva ori ocolul, traia acolo un mos care aparuse in presa, nu mai tin minte de ce, am gasit o usa care dadea intr-o alta curte interioara cu oameni vorbind in soapta, lipiti unii de altii sau zambind complice si cu femei dezbracate plimbandu-se pe dalele de piatra. Si de aici am urcat pe o scara si la etajul intai am dat de un tip si l-am intrebat daca a auzit de andrei. Si nu stia prea bine ce sa-mi spuna.

Pe aici pe undeva incepe sa se rupa de imaginile dinainte, sa capete culoare. Aveam niste ochelari de soare cu lentile colorate pe care i-am pus in cuptorul cu microunde. Apoi a venit o femeie care flirta cu el sa intrebe de lentile de contact pe care le-a confundat cu niste rigle colorate. Si eu nu stiu ce vroiam sa fac dar uitasem pentru ce ma dusesem acolo.

***

E noapte la metrou. E uşor de văzut pentru că luminile sunt mai slabe şi se anunţă ultimele metrouri. De aici trebuie să schimb odată linia ca să ajung unde vreau. Nu merg acasă. Colegul meu ia primul metrou şi pleacă. Eu mă mut la peronul celălalt.

Metroul vine şi îl iau. E ultimul, şi o să mai am o bucată de mers pe jos. Se închid uşile, dar pleacă în direcţia greşită. E chiar mai întuneric în vagoane.

Pornesc spre capătul din faţă, prin gurile de trecere înguste. Acolo e un bun prieten, cu amicii lui, şi mă invită la el. E oricum prea târziu să umblu pe străzi aiurea. Afară nu s-a întunecat de tot. Ei patru iau un mijloc de transport. Eu merg pe jos. E un cartier de case.

După o vreme s-a luminat de-a binelea. Nu mai sunt în Bucureşti, ci într-un sat de deal ori de podiş. Îmi dau seama, dar merg înainte, până dau de şoseaua mare.

Aici, trece pe lângă mine o Dacia albă, destul de nouă, dar neîngrijită, ruginită pe la încheieturi. Mă grăbesc să-i fac un semn să oprească.Înăuntru e un om de vreo treizeci-patruzeci de ani, un pic scund şi îndesat. Are cămaşa deschisă, şi pe dedesubt un maieu alb. Mă întreabă unde merg. "Cât de departe...", îi răspund.

Mă urc în spate, lângă un puşti de vreo cinci-şase ani, poate mai mare, dar slăbuţ. Îi întreb unde se duc. "La Mustafa". E o localitate în care ajungi mergând o bucată bună pe drumul principal, apoi coteşti la stânga. Îi spun să mă lase când ies de pe şosea. Nu mai ştiu dacă Mustafa e doar localitatea, sau şi numele lui. Oricum, el e turc, român. Ar putea fi. Mă gândesc câţi bani să îi las. Am bancnote mici de tot felul.

Încep să vorbesc cu băiatul lui. Amândoi sunt foarte prietenoşi şi optimişti. Îl opresc să nu îşi zgândăre o coajă uscată pe care o are pe gât. Genul de julitură pe care o vezi de obicei pe genunchi. El o lasă în pace şi se uită la faţa mea, de aproape. Vede un semn care nu îi place, şi mă întreabă de el. Eu nu ştiu ce să-i spun.

Mai mergem o vreme, vorbind toţi trei. Scaunele din maşină se pot deplasa în feluri ciudate.

La un moment dat Mustafa se întoarce să vorbească cu băiatul. Suntem într-o curbă la vale, în stânga cu parapet şi o pantă abruptă, cu iarbă pe ea. Sunt cu ochii pe parapet. Ne ţinem pe şosea o vreme, apoi maşina sare peste parapet şi se rostogoleşte în aer.

Sunt pe scaunul din faţă, lângă şofer, şi nu ştiu ce să fac. Încerc să-mi protejez capul cu mâinile şi cu picioarele.

Mă trezesc."

Cu vultuhrii

2009-01-25T12:21:00.000-08:00

Eram într-un oraş frunţuzesc, turistă. Un individ îmi făcea turul oraşului şi mă conducea pe un drum care urcând se îngusta din ce în ce mai tare şi devenea abrupt, se transforma într-o cărare de munte.

Întorcându-mi privirea spre nişte stânci am descoperit că erau de fapt acoperişuri din ţiglă, gri, ascuţite şi neprietenoase. Tipul s-a oprit în vârf şi s-a aşezat pe o muchie, printre multe alte muchii şi acoperişuri lipite între ele.

Erau destui alţi tineri ca noi în jur, părea să fie o comunitate exclusivistă, mă simţeam ca într-un cuib de vulturi contemplând tabloul ameţitor al oraşului de la picioarele mele. O atitudine de superioritate plutea în aer. Deşi îmi plăcea să fiu acolo, gândul că trebuia să cobor (care mă bântuia încă de la începutut urcuşului) îmi provoca mare panică.

Am privit în urmă spre cărarea pe care urcasem, îmi părea imposibil să o iau înapoi în picioare. Mi-a venit atunci ideea să alunec în jos pe ceva, am căutat în jur un capac mare, albastru şi gros (ştiam foarte bine cum trebuia să arate) şi surpriză, l-am şi găsit, el avea să-mi fie mijlocul de transport.

Ceilalţi au început să râdă când şi-au dat seama de ce voiam să fac, nu credeau că puteam ajunge teafără înapoi. Eu însă eram foarte relaxată şi ştiam sigur că planul meu era foarte bun. M-am uitat în jos la drumul foarte abrupt, mi-am făcut vânt pe bucata de plastic şi a început călătoria...

Sentiment unic.

Coborâre zdruncinată

şi perfect în siguranţă,

ca într-un montagne russe.

Erau multe obstacole pe care le ocoleam

sau peste care săream

cu ţipete de entuziasm şi hohote de râs,

nici vorbă de frică!,

era vară şi se vedeau nişte păduri frumoase în jur,

nu ştiu pe ce aluneca de fapt capacul meu, dar alunecam,

săream,

alunecam, ţipam,

alunecam, alunecam...

Începuseră să apară alţi turişti, din ce în ce mai mulţi, capul mi-era într-o stare de hiperconştienţă euforică şi le strigam

"Pârtieeeeee!"

se dădeau în lături cu priviri mirate, nu înţelegeau ce făceam şi-i iubeam pentru asta, de fapt în momentele alea iubeam toată lumea.

Capacul meu s-a oprit la jumătatea drumului şi deşi nu mai era periculos să merg în picioare, mi-a părut rău că se oprise.

Iar la mare

2009-01-24T11:33:00.000-08:00

Multe vise mi se petrec la mare, în locuri cu mare limpede şi stânci şi aer de vacanţă.

Eram într-un asemenea loc, într-o curte de vilă, cu părinţii mei. În majoritatea viselor nu ajung să fac baie sau să stau lângă mare din varii motive, e toamnă şi deci apa prea rece, sunt valuri mari sau furtună, se ridică nivelul apei şi trebuie să fug de acolo, sau pur şi simplu e o apă "rea" care mă trage la fund. În cazul acestui vis, ai mei nu-mi dădeau voie să mă duc pe plajă.

Stăteam deci în curtea casei şi priveam imaginea reflectată într-un geam, un colţ de mare între stânci, pe fundalul unui cer înroşit de apus. Era foarte frumos şi aşa, ca simplă oglindire. Eram însă foarte tristă pentru că nu puteam ajunge acolo să mă bucur cu adevărat de peisaj.

Dintr-o dată s-au auzit zgomote ciudate venind din cer şi am văzut nişte flashuri proiectate de sus. Mi-era frică dar aveam în acelaşi timp un vag sentiment de relaxare, parcă ştiam într-un plan subconştient despre ce era vorba. O bucată masivă de metal care zăcea în curtea vilei s-a desprins instant de sol şi s-a ridicat în aer cu viteză foarte mare, dispărând undeva sus de parcă ar fi fost atrasă de un magnet.

Eu şi părinţii mei ne-am grăbit să urcăm la etajul vilei pe o scară exterioară de metal, care apăruse brusc în mijlocul curţii. Forma ei era identică celei a turnului Babel, urca în spirală, fără balustradă, mai degrabă spre cer decât spre etajul clădirii. Sărind treptele am simţit că şi scara se ridică în aer şi tata mi-a strigat să sar de-acolo. Am sărit.

Ne-am adăpostit toţi trei undeva la parter. Scara între timp fusese aspirată în cer. S-a zguduit casa şi toată partea de sus a casei s-a desprins şi a dispărut la rândul ei în văzduh. Nu-mi mai era deloc frică.

Pereţii rămaşi s-au desfăcut ca o cutie, pe măsură ce se desfăceau şi coborau îşi schimbau textura, în cele din urmă s-au transformat într-un lan mare de flori roşiatice. M-a cuprins un sentiment profund de linişte, în timp ce casa-câmp de flori s-a desprins de pe pământ cu un scârţâit uşor şi a început să plutească pe apă. Zici că era o corabie care aşteptase o veşnicie să fie scoasă de sub blestem.

Am început să aud o melodie hipnotizantă, după care m-am trezit. Voiam să notez notele muzicale ale cântecului, deşi nu mă pricep de fapt să fac asta părea lucrul cel mai firesc.

Dan Mihuţ, Somnul e doar un întuneric cu ochii deschişi

2009-01-22T02:30:00.000-08:00

am s-adorm acum. cineva să mă zgâlţâie când ajungem
să ţină copilul de mână în aşa fel încât să aud cum somnul
meu îi străbate pupilele umede, cum palpitaţia inimii se loveşte de el
ca de-o cutie în care mi-am pus prea puţine lucruri
respiraţia se ridică spre lumină ca urechile unei cobre
dormim strânşi unul în altul şi respiraţiile se ridică pe copitele din spate
strivesc sub ele strugurii necopţi ai tresăririlor
cine vorbeşte în somn se lungeşte peste cei adormiţi şi mai bea
o gură din întunericul ce se ascunde în noi. am s-adorm
să nu băgaţi de seamă că nu ştiu să visez, doar întorc membrele pocite
prin umezeala de sub privire, rotesc gemetele ca pe limbile
veninoase ale fiarei ce oboseşte de-a lungul trupului
nu vă uitaţi că ochii rămân deschişi, să nu credeţi că
m-am trezit şi să mă lăsaţi întins în copilul ăsta ce nu se mai termină

Rosie's Lullaby

2009-01-15T02:01:00.000-08:00

Balerina

2009-01-15T01:29:00.001-08:00

Am să uit de mine ca să pot, ei bine, ca să pot să-mi ating călcâiul de creştetul capului. Am să ignor semnele de alarmă ale corpului meu ca braţul să mi se împletească molcom în jurul gâtului tău, ca să ajungi cu degetul arătător pe clavicula mea în timp ce obazul tău construieşte hărţi senzoriale ale tălpilor mele.

Extravaganţa unei muzici în mişcare nu se atinge uşor, trebuie sudată în creier, repetată iar şi iar şi iar, până nu mai ştii de tine şi te-ai depersonalizat oricum, dragul meu!

Carte despre vise

2009-01-14T04:59:00.001-08:00

Click pe imagine pentru a o răsfoi. Găsită pe blogul Oanei Dumitrescu.

Coborâre nesfârşită

2009-01-14T03:57:00.000-08:00

Eram in vizită la nişte chinezi proaspat căsătoriţi care m-au luat la ei acasă, unde nu făcuseră de mult curat. Şi la intrare atârnau de fire de păianjen tot felul de insecte, am trecut în sufragerie şi am stat de vorbă cu el.

La sfârşit aveam impresia că zâmbeau aşa cu gura până la urechi şi de-abia aşteptau să ies, am început deci să-mi iau ramas bun şi am dat să-i pup. El mi-a arătat cum pupă chinezii, pupă fiecare obraz aşa cum pupi bebeluşii pe burtă, brrrrr, eu eram foarte amuzată, am incercat şi eu stilul dar nu mi-a ieşit şi el mi-a mai arătat o dată, am râs iar.

Când am ieşit dispăruseră aproape toate insectele de la intrare, am zis da, păi sunt chinezi, nevastă-sa imediat s-a pus pe treabă, mi se păruse însă normal ca toate insectele alea moarte să atârne de tavan, parcă era ceva ce se întâmplă mereu când se face mizerie.

În fine, ies şi mă întorc la mine în bloc. Stăteam într-o cameră lângă a Andhrei, iau liftul care în mod ciudat, în loc să urce coboară spre camera mea. În timp ce coboram aveam aşa o senzaţie interesantă, de parcă mă transpusesem în alt loc, dispare o parte din lift, rămâne doar podeaua şi peretele din spatele meu. Mă uit în jos şi văd pământul, eram undeva la mare altitudine, coboram încontinuu şi nu mă mai opream, îmi plăcea şi mi-era puţin frică în acelaşi timp.

Îmi zburaseră din mână o mănuşă şi fularul, pe podea vedeam cealaltă manuşă fluturând în curent, continuam să cobor, era o privelişte ca din avion, parcă eram hipnotizată.

Dintr-o dată mă trezesc prăbuşită cu lift cu tot, care era făcut bucăţi în casa liftului şi mă ridică de-acolo responsabila blocului ţipând la mine. Eu habar n-aveam cum ajunsesem acolo şi erau lângă mine nişte cutii din camera Andhrei. Una plină de cartonaşe scrise îngrijit în simboluri abstracte ce nu ştiam ce însemnau, cealaltă cutie avea cartonaşe în dungi cu verde, scrise tot de Andhra cu citate celebre.

Nu ştiam ce-mi făcuse sau cum ajunsesem eu să visez (până la urmă, mi-am dat seama că scena coborârii din lift fusese un vis) şi să ma trezesc în casa liftului lângă cartonaşele ei, poate erau nişte incantaţii scrise.

Azi noapte am dormit îmbrăcată în haine de stradă

2009-01-12T00:44:00.000-08:00

M-am visat intr-o parte frumoasa din Bucureşti pe care n-am văzut-o niciodată până acum (nu ştiu de ce mă aştept să existe locaţiile din vise), străzi înguste şi clădiri curate, vitrine mari şi lucioase cu haine de lux, buticuri ascunse la subsol de intrări în spirală, care coboară strâmt pe scări verzi mozaicate.

Dintr-o dată liniştea se strică ireparabil şi o revoltă aduce pe străzi revoluţionari cu puşti, care încep să tragă aleator în lume.

Unul mă fixează ca ţintă şi mă împuşcă în dreptul sânului stâng. Mă ustură dar e suportabil, ideea de a fi împuşcată doare însă mai tare. Nu curge mult sânge, am doar o pată mică rotundă, şi alta simetrică pe spate, parcă glonţul a avut intenţia de a ieşi dar s-a răzgândit pe drum. Ideea că am în mine un corp străin mă îmbolnăveşte şi mai tare.

Mă întind jos, lângă o intrare de bloc. Un al doilea agresor îşi îndreaptă puşca spre mine, cu o frenezie patetică mă uit în ochii lui şi-mi dau la o parte un colţ de geacă dezvăluindu-i urma de sânge. Tipul începe să râdă isteric, îmi aruncă o privire batjocoritoare, apoi îşi vede de drum.

Ajung cumva în spital şi ma ia în primire o doctoriţă, frica mea este să nu-mi scoată glonţul pe viu. Mă anesteziază şi ma trezesc vindecată, sora mea are un loc lângă mine ca să-mi ţină de urât, citeşte liniştită o carte şi eu ma simt excelent, lângă patul meu sunt două cutii pline de Chokotoff.

Robert a visat în aceeaşi noapte că venea războiul şi se pregătea cu exerciţii de trageri, într-o poieniţă la munte. Poate el m-a împuşcat...

Ai zice că

2009-01-10T07:56:00.000-08:00

unghiile sunt petice vii
peste părţi preţioase din
Degete ce odată au fost perfecte.

Cu dreptu-n-stangu-n-dreptu

2009-01-06T11:49:00.000-08:00

Eram turistă într-un oraş străin, mă rătăcisem şi pierdusem toţi banii pe care-i avusesem la mine. Am ajuns într-o piaţă inconjurată de clădiri înalte şi frumoase, cu ornamente exterioare geometrice şi de-acolo m-am îndreptat spre o intrare de bloc, parcă ştiam unde voiam să ajung.

Am urcat scările spre un apartament unde nimeni nu a fost surprins că am intrat fără să bat la uşă. Ba chiar mi s-a oferit o ceaşcă de ceai şi am început să beau împreună cu toţi ceilalţi, care erau ocupaţi discutând despre un proiect. Ceaiul avea aromă de scorţişoară şi trăiam sentimentul plăcut de a face parte dintr-un grup vesel.

Mi-am dat seama că mai fusesem acolo (poate în vis), unde era o doamnă pe care o cunoşteam de dinainte, era blondă, străină şi-i coordona pe toţi. În casa aia era o atmosferă de relaxare şi dimanism în acelaşi timp, era luminoasă, primitoare şi colorată. Am impresia că toţi lucrau ca jurnalişti, era un fel de şcoală, la care fusesem şi eu demult.

M-am integrat repede în echipă şi au început repede să-mi dea sarcini, dar eu mă simţeam vinovată că nu le dezvăluisem de unde venisem. I-am explicat doamnei blonde că ajunsesem acolo din întâmplare, că mă rătăcisem şi n-aveam nici un ban, că deşi mă pricepeam la ce făceau ei acolo şi mai făcusem şi eu şcoala intrasem la ei la nimereală. I-am zis că nu m-ar fi deranjat însă dacă eram acceptată în continuare în grupul lor.

De fapt şcoala era una privată, iar ei vorbeau în portugheză, am realizat brusc. Nu ştiu cum comunicasem până atunci cu ei, dar problema asta s-a ivit dintr-o dată şi doamna blondă nu ştia dacă puteam să rămân, urma să discute cu superiorii săi.

Între timp eu m-am dus la căminul de studenţi şi acolo aveam o prietenă, o tipă veselă, relaxată şi sigură pe ea, urma cursuri de aviaţie în cadrul şcolii, pe lângă cele normale.

Am intrat cu ea într-o clădire, o căutam pe o a doua colegă. Trebuia neapărat să o găsim. Tipa m-a condus pe nişte scări în sus, şi apoi am început să coborâm alt set de scări, care parcă nu se mai terminau, şi ea comenta "Uite până unde mă trimite şi fata asta!". Îmi povestise pe drum ce supărată fusese când a aflat că părinţii voiau s-o trimtă la internat şi la şcoala aia. Şi că acel curs de aviaţie o făcuse să-şi schimbe perspectiva, îî plăcea mult (mă şi gândeam în vis că firea ei de om hotărât şi relaxat se potrivea profesiei de aviator).

Când am ajuns la cel mai de jos etaj eu am scos capul pe un geam, de la care se vedea o curte interioară şi o altă fereastră. Sub geam, spre stânga, era un mic pervaz pe care eu am pus piciorul stâng şi am sărit pe o platformă, lângă celălalt geam, trebuia să merg până la capăt în căutarea celei de-a doua tipe.

Dintr-o dată, mi-au dispărut şi curiozitatea şi dorinţa de a o găsi. Am vrut să mă întorc, m-am uitat în jos şi am văzut un grădinar care se uita la mine cu o faţă antipatică şi plictisită. Am întins mâna spre o bară de lângă primul geam, la el stătea aviatoarea cu mâinile întinse, încurajându-mă să urc. Nu am reuşit, mi-era foarte frică. Explicaţia, care mie mi se părea foarte logică, era că e mai uşor să urci sau să cobori spre dreapta decât spre stânga. Ciudat, pentru că în vis am putut să cobor cu stângul şi nu mai puteam să urc cu dreptul, exact invers, dar în vis aviatoarea mi-a dat dreptate şi m-am simţit înţeleasă.

L-am strigat pe grădinar care mi-a răspuns vesel, mi-a aprobat la rîndul lui teoria dreptului (ca Alice în Ţara Minunilor, totul pe dos...) şi m-a încurajat să sar jos, pe geamul de lângă mine. Am sărit şi jos m-a prins el.

Am vorbit o vreme şi mi-a zis că e din Republica Moldova, crezusem că e catalan. Atât mai ţin minte.

Forţă reactantă... cică se conservă energia!

2008-12-19T12:53:00.000-08:00

Puse pânza de păianjen pe nicovală şi-i dădu o lovitură scurtă de ciocan. Ce idiot, credea că firele subţiri şi insinuante s-ar lăsa afectate de presiunea rece a metalului. Lumea unui ciocan n-are nimic de-a face cu cea nanofilă, senzuală, fină a unei pânze de păianjen.

E ca şi cum ai zbura cu elicopterul printr-un curcubeu încercand să tai şi să duci acasă o bucată din el.

Omagiu lui Sorescu

2008-12-10T13:36:00.001-08:00

Te-ai uitat în sus cu mâna pusă streaşină la inimă, să nu te dizolvi în ochii mei. Ţi-am aruncat o cosiţă şi ai prins-o cu o mână sigură; era subţire şi fragilă, te-ai agăţat de ea atârnând cu toată greutatea.

Capul meu a lovit surd pervazul de gheaţă. Un şuvoi cald mi-a izvorât din tâmplă şi s-a prelins ocolindu-mi urechea, spre sânul stâng, sub care intrând se reintegra în sistem (era o gaură lăsată de tine demult, nu toate o au). Ieşind din inimă şuvoiul se răcea în drum spre creier.

Din creier înflorea fierbinte şi o pornea iar în jos, pictându-mi pielea bronzată. Aşa e, toţi suntem puţin bronzaţi.

Tu urcai anevoios. Mintea îţi era în camera de alături, unde uitaseşi ceva. Poate cafeaua amară pe care n-ai băut-o atunci, când ţi-am făcut-o cu toată dragostea.

Obrazul meu stâng se îmbujorase, strivit între mine şi pervaz. Ceea ce a şi chemat furtuna de fulgi. Tu ai început să te legeni ţinându-te cu ambele mâini de cosiţa mea lungă. Plecaseşi din cameră, mă căutai pe mine cu privirea, dar mâinile-ţi erau ocupate. N-ai mai putut să ţii una streaşină la inimă. Greutatea care mă ţinea lipită de pervaz a dispărut brusc, dar am rămas neclintită, de frică să nu te pierd.

Ai dispărut deci în ochii mei, mă dureau de cât mă uitasem în jos după tine, pervazul mă obliga să privesc înainte.

În fine, un nerv binevoitor te-a condus spre tâmplă, unde ţi-ai început călătoria ciclică, minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă-minte-inimă…

Doi

2008-12-09T01:43:00.000-08:00

S-au căsătorit. Fiecare voia atât de mult să pătrundă în lumea celuilalt, încât au făcut un schimb sec de corpuri.

El a vrut să-şi cumpere un căţel pentru zilele în care ea era plecată în delegaţie. Ea şi-a ales o pisică ; atunci când şedinţele lui se prelungeau până mai târziu pisica avea să-l înlocuiască.

Stâpânii lor, de frică să nu neglijeze fiecare animalul celuilalt, şi-au concentrat atenţia în x. Seara el ridica pisica în poală, o mângaia şi îi vorbea, spre indignarea căţelului. Înainte să ajungă el acasă ea scotea câinele la plimbare, deşi pisica miorlaia dezaprobator la fiecare trântire a uşii de la intrare.

În mod constant, fiecare patruped primea trist atenţia persoanei greşite.

Ambele animale au murit în aceeaşi zi, câinele îngropat în coşul lui de rufe murdare, pisica încovrigată pe partea ei caldă de pat.

Anca Parghel

2008-12-05T02:17:00.000-08:00

ArtJazz Club e amplasat într-un spaţiu aşa de mic, încât orice recital de acolo te face să te simţi ca într-un grup favorizat de oameni cu totul speciali. Chiar şi când e plin ochi.

Aşa mă simţeam eu într-o seară aşezată pe un scaun de bar cu o bere în mână, aşteptând să vină să cânte Anca Parghel. Nu am recunoscut-o decât din „Brazil”. Habar n-aveam de festivalurile de jazz din toată lumea la care a participat, de cursurile pe care le-a dat, de geniile muzicale alături de care a cântat.

Ce am simţit însă a fost energia de care s-a umplut încăperea aceea mică din ArtJazz în momentul în care Anca Parghel şi-a făcut apariţia. Nu puteai decât să te uiţi la ea. Ne-a salutat pe toţi ca şi cum s-ar fi aşezat pe rand lângă fiecare şi i-ar fi strâns călduros mâna. A trecut pe lângă grupul în care eram şi eu în drum spre scenă, ne-a zâmbit şi ne-a întrebat:

„Ce faceţi fetelor? Cum vă simţiţi?”.

Apoi a început recitalul. Mai întâi s-a scuzat că nu puteam fuma cât timp ea cânta, din cauza bolii. Mi-a amintit Andhra că ne-a asigurat... dacă nu îi făcea rău nu ar fi avut nimic împotrivă să se fumeze în timpul recitalului, pentru că „oricum, carnea afumată ţine mai mult”.

A interpretat fiecare melodie ca şi cum era cel mai natural lucru de pe lumea asta să stai într-un colţ şi să cânţi. Avea mereu câte o introducere, mici detalii amuzante din viaţa ei spuse cu atâta naturaleţe încât eram toţi dintr-o dată prietenii Ancăi.

Ne-a povestit cum era în casa ei proaspăt construită, la etaj, iar un muncitor lucra la scara interioară. Ne-a explicat cum îi lăsase banii pentru scară sus, la etaj, iar muncitorul era undeva suspendat la jumătatea înălţimii şi, a realizat ea, nu avea să primească banii decât în momentul în care termina scara şi ajungea la ei.

Ne-a mai povestit cum trebuie să râzi de moarte, dacă n-o iei în serios se sperie şi fuge.

Ai fi putut jura că este cel mai fericit om de pe lumea asta. Şi nici nu cred că era departe de a se simţi aşa. Chiar a glumit pe seama faptului că a slăbit, mereu încercase să mai piardă câteva kilograme şi acum în sfârşit reuşise.

Din dimineaţa asta Anca Parghel nu ne mai poate încânta live. Cum a comentat Andhra, „cred că Dumnezeu a vrut-o lângă el tocmai pentru că s-a lăsat toată în mâinile Lui”. Ce a lăsat însă în urmă ne demonstrează că energia aceea pozitivă care a invadat încăperea în care am zărit-o pentru prima şi ultima dată se păstrează în muzica ei.

De exemplu, ultimul ei album, „Colind pentru România”, lansat pe 18 noiembrie. O ultimă strângere călduroasă de mână, înainte să plece.

Visand pe hartie

2008-12-04T13:15:00.000-08:00

Adele

2008-12-04T02:43:00.000-08:00

Daydreamer, sittin’ on the sea

Soaking up the sun he is a

Real lover, makin’ up the past and feeling up his girl like he’s never felt her figure before

Jaw-dropper

Looks good when he walks, is the subject of their talks

He would be hard to chase, but good to catch and he could change the world with his hands behind his back,

Oh…You can find him sittin’ on your doorstep

Waiting for the surprise

It will feel like he’s been there for hours

And you can tell that he’ll be there for life

Daydreamer, with eyes that make you melt

He lends his coat for shelter plus he’s there for you when he shouldn’t be

But he stays all the same, waits for you and then sees you through

There’s no way I could describe him

All I say is, just what I’m hoping for

But I will find him sittin’ on my doorstep
Waiting for the surprise

It will feel like he’s been there for hours

And I can tell that he’ll be there for life

Viziune tristă

2008-12-01T07:37:00.000-08:00

"Ceea ce vreau să spun este că oamenii trebuie să aleagă o strategie potrivită atunci când încearcă să împace lucrurile pe care (cred că) le ştiu cu cele pe care nu le ştiu. Această strategie este - da, aţi ghicit - gânditul. Altfel spus, trebuie să ne ancorăm într-un loc stabil. Dacă nu reuşim, suntem atraşi, fără nici cea mai mică îndoială, către lucrul de care, într-un final, ne vom izbi.

Întrebare: ce-ar trebui să facă oamenii ca să evite coliziunea (bang!), dar fără să fie nevoiţi să gândească (ei stând pur şi simplu trântiţi pe o pajişte, privind norii albi de pe cer şi ascultând cum creşte iarba)? Vi se pare o întrebare grea? Nicidecum, răspundul logic este evident. C'est simple: oamenii trebuie să viseze. Trebuie să nu se oprească din visare, să pătrundă în lumea viselor şi să rămână acolo pe veci.

În lumea viselor nu e nevoie să facem distincţii între lucruri. Niciodată. Acolo nu există graniţe. De aceea, aproape că nu există nici coliziuni. Iar dacă totuşi se întâmplă, nu sunt dureroase. Realitatea e însă complet diferită. Realitatea muşcă.

Realitate, realitate. "

Caotica Ana (2007, Julio Medem)

2008-11-24T04:10:00.000-08:00

Eu visez mereu ca in casa mea sunt usi secrete care dau spre camere ascunse, interzise.

Ana nu le poate visa caci Ana nu viseaza niciodata, ci doar isi exteriorizeaza imaginile din minte pictand. Ana traieste intr-o pestera in insula Mallorca, impreuna cu tatal ei neamt si cu usile care-i impodobesc fiecare perete al casei.

Invitata la Madrid sa studieze pictura, Ana se rupe de trecut si incepe sa deschida toate portile care inainte fusesera doar pereti duri si clante blocate.

Dar pana unde are tanara artista curajul sa mearga in cautarea unui sens, cate substraturi are de inlaturat pana sa se regaseasca pe sine?

Numarati impreuna cu mine de la 10 la 0, veti intra pas cu pas intr-un vis hipnotic... Sa ruleze filmul!

Semiotica si iubirea, cadou Andhra

2008-11-22T08:52:00.000-08:00

Despre artă ca în vis, Gellu Naum, "Zenobia"

2008-11-17T15:52:00.000-08:00

"În plus, când eşti senin şi liniştit poţi auzi de acolo gemetele lumii şi atunci se comite un pohem, sau un tablou cu floricele pentru că din partea cealaltă nu răzbate, după cum am mai spus, decât ce poate şi ce trebuie să răzbată, pe câmpiile inteligente."

Computer game

2008-10-02T17:46:00.000-07:00

Eram intr-o banda de pitici, care mereu evadau si apoi erau prinsi de oamenii mari si rai, cu mitraliere si pusti.

De fiecare data cand ne mai inchideau intr-un loc de unde parea ca nu exista vreo cale de scapare, un geniu din echipa (cu siguranta, nu eu) gasea ideea salvatoare.. si mereu evadam. De exemplu, o data un pitic a pocnit din degete si a facut sa apara niste scari unde era un mare gol. Si am scapat teferi..cu totii..

Si aia cu mitraliere mereu ramaneau cu buza umflata, chiar daca eram mereu inconjurati de mercenari ce ne urmareau.

M-am trezit dupa ce tocmai scapasem de pe o platforma inalta, aruncandu-ma pe o usa glisanta pe verticala in timp ce se deschidea, aterizand in siguranta imediat inainte ca usa sa se ridice din nou.

Fara cuvinte

2008-09-29T16:09:00.000-07:00

Fara inima.

Nichita Stanescu

"Sunt atat de fericit astazi,de parca mi-as lua la revedere da la viata

de parca mi-as baga in inima un mar ca sa nu mai bata ci sa stea dracului -

ca sa pot sa ma apropii de tine si sa-ti spun :

- Mai, ti-o fi sete

ia si tu si musca un mar!"

Cu dedicatie..

2008-09-29T16:02:00.000-07:00

SOMN

Marin sorescu

Mamei

"Pluteam pe-un rau, parca legat de maini,

Tinut deasupra de o forta tandra,

Catand pe cer rotundul unei paini

Si logodit pe mal c-o salamandra.
Spalam sub pleoapa firul de nisip

Si scoica-ntreaga prefacuta-ntr-insul.

Alunecam ca lacrima pe-un chip,

Incurajand si curgerea si plansul.
Plangand cu fata-n sus pe-un rau esti tot

Un fel de rau, cu albia-n miscare...,

- Dezleaga-mi mainile, sa pot sa-not

In plansu-acesta ce se varsa-n mare."

Vis cu bufon, Leonid Dimov

2008-09-29T15:55:00.000-07:00

"In laptele diminetii aceste

Din orasul climateric cu insusiri alpestre

Au explodat ciudat prajiturile din vitrina.

Zic ciudat, pentru ca doar piereau intr-un glob de lumina

De culoarea lor intunecata

Pentru prajiturile de ciocolata,

Roz, cu scame de taciuni

Pentru prajiturile de capsuni,

Verzui si galben un pic

Pentru prajiturile cu fistic

Si asa mai departe.

Eu ma gandeam, bineinteles, la moarte

Cand a intrat sunand din clopotei, pe rotile,

Bufonul unui rege mort cu zile,

Mort subit

Pe cand plutea de placere printr-un veac varuit.

Dar sa lasam gluma. Era

Bufonul nostru numai catifea

Si pe dinauntru si pe dinafara,

Un vulpoi de carpa cu coada usoara.

Se misca degeaba, exista fara sa fie,

Era - daca vreti - o filozofie.

Toata lumea se facea ca nu-l stie,

Ca nu-l vede cand se stramba-n spate

Si presara boare tulbure pe linguritele plate...

Am inceput atunci sa mananc in cascade

Cataifuri, baclavale, rulade,

Simteam in juru-mi umede boturi,

Inghiteam in nestire bezele, piscoturi

Si cresteam, ma urnflam ca un aerostat

Cu bube dulci si diabet zaharat,

Acolo in muntii limpezi in zarea zmeurie

La masa patrata din cofetarie."

Examen oral la ghiseu

2008-09-29T15:29:00.000-07:00

Da! Se pare ca mintea mea a inventat cea mai rapida forma de examen: te duci la un ghiseu, dai carnetul, iti pune o intrebare-doua, iei nota, urmatorul! (sau oare se practica asta des.. as zice ca da :D)

Eu nu stiam nici cum se numea materia, nici habar aveam cu ce se mananca. Cineva in spatele meu susotea ca cel mai bine e sa te duci chiar daca nu stii, pentru ca altfel zice ca nu te intereseaza daca te prezinti direct in restanta.

M-am apropiat, m-a intrebat o tanti ceva ce nici macar nu auzeam bine..i -am zis ca nu stiu. A trecut la urmatoarea intrebare, tot ceva greu de descifrat ce nu stiam. Si ea imi raspunde : "Client service? Nu stii ce inseamna client service??" "Aaaa..client service? Pai stati sa va zic". Si i-am povestit tot ce cred eu ca inseamna, cu exemple si intors pe toate partile. Femeia ma priveste cu atentie pe sub ochelari si-mi zice "Pai bine.. daca incepeai asa iti dadeam de la inceput zecele".. si-mi intinde carnetul, pe care scria, intr-adevar, 10.

Ies din "facultate" si ma urc pe un mic deal, de unde iar cobor pe partea cealalta si ma gasesc undeva langa mare, intr-un fel de vale strabatuta de un parau care susurea zgomotos, magic (asa cum ar face intr-o poveste), iar in ambele capete ale cursului apei se vede marea. Ma cuprinde o stare profunda de liniste.. si ma trezesc.

Am incercat degeaba sa ma intorc la vis, pana la urma m-am trezit de tot.

Azi noapte in schimb am visat ca eram la bac si am uitat sa raspund la jumatate din intrebarile de romana. ???

Recapituale vise recurente: mare, examen, avioane, barbati.. va urma.

Se pare ca toamna este perioada propice pentru tesut

2008-09-21T14:16:00.000-07:00

Acum cateva saptamani.

Aveam o pasare rosie. Cea mai aleasa pasare din lume. Mica, imi incapea in palma. Era A MEA. Si cand eram singura, se transforma intr-un barbat.

Intr-o zi a venit cineva la mine cu o cutie, unde-mi mai tineam pasarea din cand in cand. Mi-a explicat ca am bagat-o in cutie fix cand era treaz crocodilul din ea, iar crocodilul, hap!, a inghitit pasarea. How about that?

Salt

2008-09-21T14:00:00.000-07:00

Cineva m-a trimis sa ma arunc de pe o stanca. Purtand un halat care se transforma intr-un fel de parasuta in cadere. Impreuna cu un individ inalt, bine facut, "eligibil" (asta-mi trecea atunci prin minte..sau mintea din vis cel putin), cu ochi albastri. Nu ma interesa. Cand m-am apropiat de margine si m-am uitat in jos, m-am speriat. Am ramas blocata privind insa inainte, unde se vedea marea, imensa, albastra.

La un moment dat, a aparut mama in stanga lui, inconstienta parca. Sau poate nu era ea, ci doar o proiectie a ei. Individul a inceput sa-i mangaie fata si repeta mereu "Ce frumoasa e mama ta!"

Fara palton prin Paris

2008-09-17T03:11:00.001-07:00

Eram in Orasul Luminilor, blocata dupa un concert la garderoba. Aveam bonurile, dar nu mai stiam la care garderoba imi lasasem paltonul. Erau multe si labirintice. L-am intrebat ceva pe unul si mi-a raspuns in spaniola ca nu stie. I-am zis "gracias". Apoi am dat de altul care a inceput sa se balbaie in franceza, i-am explicat ca poate vorbi in engleza si mi-a raspuns intr-o engleza mai putin stricata ca garderoba s-a inchis si e greu sa-mi mai recuperez paltonul.

M-a luat totusi la plimbare pe la toate intrarile de garderoba (si erau multe!) povestindu-mi ca el e din republica ceha. Se facuse 7 dimineata si eram intr-un autobuz (???). M-a sunat sora mea, deloc ingrijorata, i-am explicat, mi-a zis ca nu e nici o problema, ma asteapta sa-l gasesc.

Dar nu l-am gasit pentru ca trebuia sa ma trezesc. Si cand m-am trezit am aflat ca o poveste inscrisa intr-un concurs, care se petrecea pe jumatate in Paris, nu castigase nici macar un loc respectabil in clasament. Tant pis..

Covent Garden, present from my Londoner sister

2008-08-06T10:08:00.001-07:00

Cine sunt eu?

2007-10-29T02:44:00.000-07:00

Adica..omul este determinat 99% sau 100% de grup?

M-am intrebat mereu.. cat din ceea ce suntem este rezultatul raportarii la ceilalti si cat este rezultatul raportarii la noi? Pana la urma, nu tot la exterior te raportezi cand vrei sa afli cine esti in interior? Un paradox, cred eu. Sau cel putin pt mine.

Exemplu: cand vreau sa aflu ce fel de personalitate am, aplic unul din criteriile lui Jung poate, sau ma uit in jur si ma compar cu ceilalti si zic: A! eu sunt ca X mai mult sau ca Y, dar imprumut si ceva din calitatile lui Z etc etc. Si ce este al meu din asta? Combinatia unica de trasaturi pe care tot din afara le imprumut. Si totusi, Nietzsche a zis parca ceva de genul: “exista un numar limitat de combinatii posibile in univers”.

Nouvelle Vague and the truth, in a manner of speaking

2007-10-09T11:12:00.000-07:00

In a manner of speaking
I just want to say
That I could never forget the way
You told me everything
By saying nothing
In a manner of speaking
I don't understand
How love in silence becomes reprimand
But the way that i feel about you
Is beyond words
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything
In a manner of speaking
Semantics won't do
In this life that we live we only make do
And the way that we feel
Might have to be sacrificed
So in a manner of speaking
I just want to say
That just like you I should find a way
To tell you everything
By saying nothing.
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything
Oh give me the words
Give me the words
That tell me nothing
Ohohohoh give me the words
Give me the words
That tell me everything

Urat, nu?

2007-09-25T10:22:00.000-07:00

Pe scarba mizeaza si Franz Kafka in "Metamorphosis".

Scarba de urat, de moarte, de inactivitate, de parazitism. Ceea ce induce naratorul in mintile personajelor cartii, o familie ce se trezeste intr-o dimineata langa un frate-gandac de marime reala.

Parazitii, care pana atunci depindeau de munca lui sa supravietuiasca, acum trebuie sa se descurce cu un frate transformat peste noapte in gandac, ce are nevoie de mancare, curatenie in camera, spatiu, care scoate niste zgomote animalice si e departe de a mai asigura un mijloc de subzistenta pentru familia lui.

Cum se va termina aceasta poveste socanta si amuzanta intr-un sens macabru, va las pe voi sa descoperiti.

Mesajul cartii cred ca este: aveti grija de ce se intampla cu voi cand dormiti, sa nu va treziti separati de propria viata.

Un Chien Andalou

2007-09-25T09:36:00.000-07:00

O creatie ciudata de-a lui Dali (deja fac un pleonasm punand ciudat langa Dali) si Bunuel din 1929.

Scena cea mai tare, desigur, este aia in care i se taie tipei din poza ochiul cu o lama.. si transferul de imagine pe norul ce taie globul rotund al soarelui, imediat urmator.

Surrealism.. si probabil mult mai multe semnificatii decat credem noi ca se pot gasi in acest film.. si se pare ca insusi Dali a creat fara sa stie exact cu ce.

El a declarat ca unele scene din film sunt "furate" din propriile vise, pe care singur nu si le poate explica.

Din motive de copyright, filmul nu mai este disponibil pe youtube, unde ar fi incaput pentru ca este foarte scurt. Gasiti insa acolo versiuni modificate ca aici, iar originalul.. sunt singura ca va descurcati voi sa-l procurati.

Enjoy!

La invatat!

2007-07-23T22:53:00.000-07:00

Azi noapte am inceput iar scoala, cu un seminar al profesorului destul de temut din anul I. Care o sa predea in semestrul ce urmeaza vacantei asteia.

Profesorul a intrebat ce este imagologia. Eu eram deja terminata de ciuda ca nu repetasem (total atipic mie.. adica sa-mi fie ciuda, nu altceva). A raspuns o colega si a dat o definitie clara si completa. Iar, ciuda. M-am chinuit in somn sa retin definitia. Cred ca daca m-as stradui un pic mi-as aduce si acum aminte. Coodonarea dintre.. doua chestii, spectru nu stiu de care si inca ceva.

Apoi o petrecere, nu stiu pentru ce ocazie. O prietena suparata pe mine (doar in vis, sper) nu a vrut sa-mi vorbeasca toata seara (sau cel putin parea sa fie seara). Am cautat-o mereu dar nu m-am intalnit cu ea. Simteam ca e singura si dezamagita.

Airplane dream 3

2007-07-23T12:31:00.000-07:00

..Falling to the ground just in front of me, vertically from a few metres high.

They raised the top of the plane and I saw dead people inside, fried and full of blood.

I was going to fly next in another airplane. I went in and landed safely.

This thing is really getting to me.

Another airplane dream

2007-04-30T10:16:00.000-07:00

Eram in avion si mergeam nu stiu unde, cand am vrut sa traversez avionul si sa ajung in fata. Dar era prea aglomerat. Asa ca am luat-o pe scurtatura, pe aripa avionului, iesind din el.
Curentul m-a aruncat in aer si am murit cazand. Dar m-am reincarnat intr-un copil (de ce nu era bebe ci copil, nu ma intrebati). Copilul care eram eu era foarte destept (adica avea mintea mea de 20 ani :D ) si nu era bolnav. Spre deosebire de mine, care in vis fusesem foarte bolnava la plamani (???).

Se repeta lait-motivul cu avionul. Nu am zburat niciodata, dar visez des ca zbor si ca de data aia chiar e real si nu e doar vis. Si e frumos mereu.. si nu mi-e frica. Sper sa fie la fel si la vara :)

plane ticket to the 29th july

2007-04-23T23:31:00.000-07:00

Last night I was going away for a long time in a far-away, tropical country. All my family was griefing my departure, and they were all accompanying me to the airport.
When I bought the tickets I realised the departure date was set on the 29th july. I was very frustrated because I had all my things with me and I was ready to go.

One dream come true.. coming right up

2007-04-01T12:13:00.000-07:00

Inca nu am plecat, insa este oficial:

ianuarie 2008
Girona
SPANIA
5 luni

All you people out there..
"We take two beers and then we wait".

A voastra, mereu,

Vazut! The science of Sleep

2007-03-29T13:49:00.000-07:00

In sfarsit am pus lab(ute)ele pe acest minunat film. E pe CD, in siguranta la mine-n dulap. De-ar fi si Bernal ala la mine-n dulap! He he... M-a facut sa-mi aduc aminte de un comentariu de pe blog al unui prieten: exista o ultima categorie de oameni, a celor care viseaza mai mult decat traiesc.

Ce daca ai o slujba de rahat? Iti bagi mainile in ingrasamant si construiesti o lume cu un singur gand. Scrii romane, te imbraci in pisica abandonata si implori asezat la tobe in ritm de Velvet Underground.

Si daca visele se demonstreaza a fi prea plictisitoare, iti imaginezi o cursa in joaca de-a politistii si talharii. Si lasi in urma pe misterioasa doamna cu peruca pe care pur si simplu nu ai putut s-o ai, care se prabuseste oftand pe patul hotelului ieftin, fugind in masina ta de carton ce e asa de fragila incat poate fi oprita de un singur om.

Citatul meu preferat: "The problem is that I don't have a girlfriend.. and I'm not dead." (Stephane)

career and ethics

2007-03-20T04:19:00.000-07:00

Last night I dreamt I was at school working on a project. I had a teacher observing me closely. I felt she was unsatisfied with what I was doing.

She looked at me and I looked at her and she said: "You would be very good in what you do, but are TOO KIND". I first thought it was "too good", but she actually meant I was too kind to the people around me.

I'm very puzzled and intrigued by this dream.

Dreamer's Eye

2007-03-01T02:56:00.000-08:00

A lovely site. Check it out here.

Patul lui Procust

2007-03-01T02:27:00.000-08:00

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povara,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Cînd ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniti cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vîscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burta flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se tîrăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decît cei mari, şi mai
Frumos, decît un crin în miez de Mai.

Spre tine, Doamne, gîndul îmi înalţ …
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.

Camil Petrescu

Ileana Mălăncioiu

2007-03-01T02:23:00.000-08:00

Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag
Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,
Se uită unii la alţii tăcuţi
Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.

E prea mult cântec împrejurul nostru,
L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,
Parcă m-aş fi temut să rup o frunză
Şi am cântat dintr-un copac întreg.

"Vis", din volumul „Pasărea tăiată”, 1967

Trup de fum

2007-03-01T02:14:00.000-08:00

Dintr-o pânză străvezie
De păianjen vreau să-ţi fac
Un aerian hamac,
Plutitoare să te ţie
Între vârfuri de copac.

Somn în leagăn să-ţi prelingă
Greieruşii câmpeneşti,
Praf de lună să te ningă,
Mâna mea să nu te-atingă
Să nu mi-te veştejeşti.

Către tine doar să suie
Gândul vis şi gândul viu,
Trup de fum trandafiriu,
Între ce e şi ce nu e
Că te am – atât să ştiu.

Nichifor Crainic

Vis de Martisor

2007-03-01T01:35:00.000-08:00

Nu ii fie de deochi
Ce frumoasa-i fara ochi
Tivul pleoapelor se coase-n
Ferfenite de matase.

De cand s-a uitat in stele
I s-a prins bezna de ele
Dintr-un lunecus cu pana
I s-a-ncondeiat spranceana
E tot pana care scrie
Fluturii din papadie
A luat gura ei tipar
Parca de la nenufar:
Ce i-a spus visul ascuns
De-a soptit si i-a raspuns?
Nu s'cu cine seamana
Ca ii pare geamana
O sa ma silesc sa caut
A ghici pe nai si flaut.

Intre perine si paturi
Mans-i sta pe-aci, pe-alaturi.

Pune-i degetare
Cate-o sarutare.

Umbla-ncet, ia-i mana-ncet
Muta-i-o incet
Sa nu se destepte ...
Si-n cuprinsul palmii drepte
De zantii de marte
Pune-i martisor o carte.

Tudor Arghezi, Frageda

"Ceva ca rugăciunea"

2007-02-04T13:18:00.000-08:00

"Nu ştiu ce am,

Că nu dorm când dorm

Nu ştiu ce am,

Că nu sunt treaz,

Când stau de veghe.

Nu ştiu ce am,

Că nu ajung nicăieri,

Când merg.

Nu ştiu ce am,

Că stând pe loc

Sunt, hăt, departe.

Doamne, din ce fel de humă

M-ai luat în palmele tale calde

Şi cu ce fel de salivă

Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi?

De nu ştiu ce am

Că exist,

Nu ştiu ce am

Că nu mai am nimic,

Decât pe tine."

Marin Sorescu

Fata de pe pod (1999)

2007-02-04T03:40:00.000-08:00

Adèle: Ce asteptati? Sa urce apa? Ati vazut, nu e usor nu-i asa? Ai impresia ca e de-ajuns sa nu te gandesti la nimic...sa te lasi dus de avant. Dar metoda asta nu functioneaza niciodata... si apoi podurile nu sunt prea linistite ca puncte de cadere. E mereu cineva care sa treaca si sa te faca sa te razgandesti.

Mai multe aici.

Teleologie si semiotica in "Waking life"

2007-02-03T13:02:00.000-08:00

"When I say "love,"

the sound comes out of my mouth...

and it hits the other person's ear,
travels through this Byzantine conduit in their brain,

you know, through their memories of love or lack of love,

and they register what I'm saying and say yes, they understand.

But how do I know they understand? Because words are inert.

they're just symbols. They're dead, you know?

And so much of our experience is intangible.

So much of what we perceive cannot be expressed. It's unspeakable.

And yet, you know, when we communicate with one another,

and we--

we feel that we have connected,

and we think that we're understood,

I think we have a feeling of almost spiritual communion.

And that feeling might be transient, but I think it's what we live for."

Waking life (2001)

2007-02-03T12:33:00.000-08:00

"They say that there's still 2 minutes of brain activity after everything is shut down. And a second of dream consciousness, right, well, that's infinitely longer than a waking second."

Scriptul "Waking life" aici. Filmul pe ODC :P

Jack Nickolson's Kingdom

2007-01-06T05:15:00.000-08:00

My coolest dream ever!

I was going to the mountains when I ended up in this kind of micro state that grew by exploiting people and keeping them prisoners, making them believe that they might die any day. The leader of this place was a charismatic Jack Nicholson-ish character whom everyone feared.

This place took many shapes in my dream. First it was a house with a yard and a highwall. Everyone inside worked for the sole purpose of making their master happy, there were rooms with people grouped in on categories: cooks, cleaners, the smarter ones that entertained the leader etc. Nobody had access to information from the outside, but the " geek " group had an improvised radio hidden under a bed. It looked really cool.

I didn't like this Nicholson guy though I sometimes tried to please him by walking and talking to him in order to get any advantages (I know, I'm a bitch :P). But that all ended when he asked me to hop in a little boat while he was rowing and he made me fall in the icy water by rowing very fast.

Anyway, my sister was the coolest, as she always is (:P). She once told me she went down a hidden pathway from where she could easily escape, but she didn't. She said she could do it anytime so why not stick around a little bit more and see what happens? Mum paid me a visit and gave me a big piece of gum which exploded if you threw it. A daily closet inspector saw it but didn't realise it was actually a bomb.

Everybody in the world knew what was going on, it was on the news and everything. If you looked down from the upstairs windows you could see children peeping up to see what was happening inside. We were waiting for help from the outside anytime now.

The house turned into a huge boat that went down a river. When it stopped at a checkpoint, this lady that worked there told us in a low voice that we could escape if we jumped in the water. My sis decided to do so and I said why not me as well? Someone protested but sis shut her up by saying I could easily escape as long as I wanted to. So my sis and I and a few others all jumped in the water. The jump threw me really close to the shore, where we all started to crawl through green, high grass. We got to this forest while we heard things starting to precipitate on the house-boat. We stopped near a tree and we started to laugh, happy that we had escaped.

Then my sister woke me up. This dream was very real to me... it made me feel I would never get out of that place.

* photo from Lard89 , www.deviantart.com

new dream

2007-01-03T12:25:00.000-08:00

Last night my sister Gabi dreamed she was a balloon!!!

Ha ha ha!

Frida Kalho

2006-12-21T02:58:00.000-08:00

For Frida Kalho, dreaming wasn't just something you fancy doing, it was a way of escaping physical or emotional suffering, of expressing her grief through symbols.

Did I say symbols? Actually she was sometimes really "straightforward" in communicating through her work, even shocking. Her paintings weren't that easy to "swallow" and maybe this is what makes her brilliant. Her political orientation is also a source of debates.

The Frida cult (no, really, it is a cult for some!) is also rather famous. It all began when she was seen by her fans in the crematory while her body was burning (not very fun, I know). Some believe she smiled while the flames covered her.

For more info visit

http://www.fridakahlo.it/cult.html

http://www.washingtonmonthly.com/features/2001/0206.mencimer.html

http://www.bobbrooke.com/fridakahlo.htm

Andhra's comment

2006-12-19T07:30:00.000-08:00

they dare tell us we prove weakness by dreaming...but i wonder if we - who build worlds,make souls dance and talk with the clouds - are the weak ones...or them...who see nothing but walls and rigid words...

The true artist

2006-12-16T13:27:00.000-08:00

Somebody once told me that I am a dreamer as if trying to offend me. The truth is few people dare to dream nowadays. Actually I believe that only dreams bring us closer to everything that is real. The world is too complex to be understood only through mathematics: I have a friend who solved difficult math exercises while dreaming.

There are artists who understood the importance of dreaming. Hundertwasser is one of them. His Kunst Haus museum in Wien is brilliant... a reinvented but not less original Gaudi who took architecture to a higher level.

His museum walls ondulate like curtains, the floor ondulates like waves and his work keeps telling you that you simply cannot live with prefabricated, fake laws. He turns to nature just like Gaudi to recreate ignored patterns, he puts lawn on roofs and fills a garden with huge pumpkins and then even gets away with it! And in the end, if he feels his message hasn't really been put forward, he gets naked with a cool chick in any fancy museum of the world and then calls it a "protest". How cool is that?

No major site about this guy on the internet, but there's the Wikipedia link. Thank God for Wikipedia!

http://en.wikipedia.org/wiki/Friedensreich_Hundertwasser

the wise nun

2006-12-05T09:22:00.000-08:00

One of my oldest dreams.

I was looking in a great pile of sand for some rocks to tear down a very big wall. A group of nuns passed by and one of them stopped and asked me what I was doing. When I explained why I was searching for rocks, she told me I wouldn't succeed unless I dug deeper. Because, she told me, the biggest rocks which were needed to tear down the wall have to be dug for with great effort.

the guardian statue

2006-12-05T08:31:00.000-08:00

My latest most interesting dream was about a week ago.

I was in a beautiul cathedral where I saw a self-cleaning statue. It was doing a very good job at cleaning itself of the dust, when someobody working there saw it and decided to promote it. So the statue began to move around doing its new job as a guardian. I realised it wasn't in the capacity to deal with visitors as it was nontheless a STATUE, so I tried to instruct it to be polite, to say "thank you" and "please" and "I beg your pardon" to people around it.

Suddenly, a kid walked towards the statue and started to kick it as in a game. The statue reacted promptly by kicking the kid back. I sighed and I started to yell at it, thinking my efforts to educate the statue were in vain.

The Science of Sleep: the movie

2006-12-05T02:20:00.000-08:00

Titlul blogului mai are si alta origine. Filmul de Michel Gondry (a regizat si "The Eternal Sunshine of a Spotless Mind" ) cu acelasi nume, o ciudatenie pe care ma chinui s-o vad dinainte sa apara (deoarece Gael Garcia Bernal este :D cum este). Pt curiosi, site-ul oficial este aici.

Gasiti acolo si linkul la site-ul pe care puteti impartasi vise cu altii si primiti chiar "rating-uri", daca sunteti norocosi sau inzestrati cu vise simbolice.

Ce se mai viseaza

2006-12-05T00:33:00.000-08:00